Oamenii lui Șor, INTERZIȘI în cursa prezidențială. După Vasile Bolea, i-a venit rândul maestrului de ceremonii Avelin Tabarcea


Maestrul de ceremonii Avelin Tabarcea, moderatorul evenimentelor organizate de condamnatul Ilan Șor, nu a fost admis în cursa prezidențială din 20 octombrie 2024. Comisia Electorală Centrală (CEC), întrunită astăzi în ședință, nu a înregistrat grupul de inițiativă al lui Tabarcea, în vederea colectării semnăturilor pentru sisținerea acestuia.
Proiectul privind înregistrarea grupului de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în vederea susținerii lui Tabarcea a adunat doar trei voturi, în timp ce alți șase membri CEC au votat împotrivă.
Tabarcea este director al unui centru de cultură din raionul Orhei, dar și administrator al firmei care gestionează Radio Orhei FM. Acesta este un apropiat al fugarului Ilan Șor și prezintă majoritatea evenimentelor organizate de acesta. Avelin Tabarcea a prezentat la Moscova și evenimentul de lansare a Blocului „Pobeda”.
De menționat că Blocul „Pobeda” a încercat să-l înainteze la funcția de președinte pe transfugul Vasile Bolea, însă CEC a respins solicitările sale. Ulterior, Bolea a încercat să-și înregistreze grupul său de inițiativă în calitate de independent, dar tot fără succes.
Astăzi, CEC a respins și înregistrarea grupului de inițiativă în susținerea candidatului Valentin Borodachi, desemnat de grupuri de cetățeni.









































































