Oamenii care respiră în mod DELIBERAT aer radioactiv. La ce pericole se expun și de ce aleg să facă acest lucru
În fiecare an, mii de oameni, atât americani cât și de peste ocean, vin în bazinul Boulder din Montana, SUA, pentru a se supune unui tratament extrem de periculos. Acești oameni stau în tunelurile unei mine de radon dezafectate cu intenția de a inhala aer îmbibat cu radon. Ei consumă chiar și apă cu radon. Cei care merg în mine sunt acolo pentru că speră să poată trata o serie de afecțiuni cronice precum artrita sau fibromialgia. Și da, acesta este același element chimic radioactiv despre care Agenția pentru Protecția Mediului ne avertizează în mod clar că, în concentrații mari, inhalat sau digerat, radonul crește riscul de apariție a cancerului pulmonar.
Potrivit epidemiologului Tim Driscoll de la Universitatea din Sydney, cu radonul nu ar trebui să ne jucăm: „Dacă radonul ajunge în plămâni, în căile respiratorii sau țesut, acesta ne schimbă sau mai bine zis alterează ADN-ul celulelor pulmonare, lucru ce duce de cele mai multe ori la apariția cancerului”.
În situații normale, există câteva motive pentru care uneori trebuie să fim expuși la radiații în scopuri medicale. De fiecare dată când facem o radiografie, spre exemplu, suntem expuși la radiații, însă acestea sunt circumstanțe monitorizate în mod special, cu multe măsuri de precauție în ceea ce privește doza, scopul și durata expunerii.
Un raport din 2003 ne arată că aproximativ 20.000 de americani mor în fiecare an, din cauza cancerului pulmonar provocat de radonul acumulat în subsoluri și în casele lor. În raport, se cere ca americanii să-și testeze casele, subliniindu-se că orice cantitate de radon mai mare de patru picocuri pe litru (pCi / L) poate fi periculoasă. O picocurie este o măsură a ratei transformării radioactive a unui element.
Cunoscând aceste informații, este greu să ne imaginăm de ce ar respira cineva intenționat cantități mari de radon, dar pentru pacienții care merg în aceste mine acest tratament este considerat un fel de ultimă speranță. În disperarea lor, oamenii stau într-o mină iradiată timp de până la 60 de ore în decurs de 10 zile.
În conformitate cu un număr mic de lucrări științifice recunoscute, cel puțin în cazul artritei reumatoide, terapia cu radon pare să funcționeze într-o anumită măsură. Cu toate acestea, studiile nu ne pot spune cum a funcționat această expunere și dacă sănătatea pacienților s-a îmbunătățit pe termen lung în urma inhalării aerului cu radon.
„Sunt destul de sceptic că radonul ne poate scăpa de durere. Acest lucru este mai mult o credință populară. Dar chiar dacă ar face acest lucru, în marea majoritate a cazurilor cred că ar exista și alte modalități de a trata durerea, metode care nu ar veni cu aceleași riscuri pe care expunerea la radon le aduce”, spune Driscoll.
Aceste studii pro radon au fost realizate în Europa, unde terapiile cu radon sunt mai frecvente. Pe bătrânul continent există o serie de locuri de tratare cu radon în Ucraina și câteva în Germania.
Sursa: cunoastelumea.ro
Adrian Dupu, decorat cu Ordinul Eparhial „Crucea Sfântului Ierarh Dionisie Erhan” de către PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud: Recunoaștere și apreciere pentru promovarea valorilor creștine și slujirea comunității
Opoziția prorusă din Parlament, deranjată de noua ediție a Constituției R. Moldova, cu româna drept limba oficială a statului și obiectivul integrării europene introdus în preambulul Legii Supreme: „Vom revedea această cărțulie”
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, lider incontestabil în cursa prezidențială, arată ultimul sondaj înainte de alegerile din România