O „Toyota RAV 4” și un „Nissan Qhashqai”, mașini furate din UE, aduse cu acte FALSE în R. Moldova și plasate în regim vamal de import: Doi bărbați, cercetați penal


Două mijloace de transport - o „Toyota RAV 4” fabricată în anul 2017 și un „Nissan Qhashqai” fabricat în 2020 - au fost sustrase fraudulos din țările Uniunii Europene și au fost aduse în R. Moldova cu acte false.
Ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal au efectuat, împreună cu procurorii, trei percheziții, inclusiv în Chișinău, într-un dosar de contrabandă cu folosirea frauduloasă a actelor pentru importul și înregistrarea celor două mașini.
Oamenii legii au fost ridicat documente și purtători de informații privind cele două automobile vizate în dosarul penal și au stabilit că mijloacele de transport au fost sustrase fraudulos din țările UE, după care au fost falsificate actele, care au fost anexate la solicitarea de plasare a automobilelor în regim vamal de import.
Persoanele cercetate penal în acest caz sunt doi bărbați din Republica Moldova cu vârste de 45 și 65 de ani.









































































