20:47:28 02.07.2024
Stiri

O televiziune a fost AMENDATĂ cu 10 000 de lei, după ce moderatorul i-a permis Irinei Vlah să opereze cu informații neveridice: În emisiunea moderată de Margarita Răducanu au fost semnalate elemente de DEZINFORMARE și manipulare

Actualitate 28.06.2024 16:38 Vizualizări796 Autor: ZiarulNational
O televiziune a fost AMENDATĂ cu 10 000 de lei, după ce moderatorul i-a permis Irinei Vlah să opereze cu informații neveridice: În emisiunea moderată de Margarita Răducanu au fost semnalate elemente de DEZINFORMARE și manipulare


Postul de televiziune TVC 21 a fost sancționat astăzi de Consiliul Audiovizualului (CA) cu o amendă de 10 000 de lei, pentru încălcarea repetată a prevederilor ce țin de informarea corectă, în mod imparțial și cu bună-credință, în cadrul programului „Important” moderat de Margarita Răducanu, cu invitata Irina Vlah, din data de 29 aprilie 2024.

Inițiatorul controlului, membrul CA Ruslan Mihalevschi, s-a referit la două aspecte importante legate de contextul în care a fost realizată emisiunea.

„În primul rând, este vorba de contextul preelectoral și al doilea - cel de securitate din regiune, influențat de agresiunea Federației Ruse asupra Ucrainei. În ce privește contextul preelectoral, laudele moderatoarei, la care se fac referire în raport, ținând cont de ambițiile prezidențiale ale invitatei, au o conotație specială. Reieșind din acest fapt, programul nu pare, în opinia mea, doar o emisiune de dezbateri, ci, într-o anumită măsură, de promovare a imaginii unui potențial candidat”, a menționat Mihailevschi.

Cu referire la contextul de securitate, Mihailevschi crede că această temă a devenit ținta campaniilor de dezinformare și de manipulare, iar asemenea elemente au putut fi văzute și în programul moderat de Răducanu.

„Moderatoarea nu a întreprins toate măsurile pentru a evita manipularea sau distorsionarea faptelor care au fost puse în discuție în acest program. Este foarte important să subliniem că orice critică la adresa guvernării face parte integrantă dintr-o societate democratică, dar, în același timp, nu poate fi admisă distorsionarea faptelor care sunt puse în dezbatere”, a conchis membrul CA.

Analiza de conținut a emisiunii a relevat următoarele lucruri:

    ·invitata a făcut mai multe declarații care pot fi considerate lipsite de suport factologic suficient sau a vociferat informații incomplete, fără ca moderatoarea să intervină cu întrebări de precizare, cu clarificări sau date despre contextul problemelor abordate și nu a adus în discuție alte puncte de vedere sau argumente existente;

    ·pe parcursul programului, moderatoarea nu a încercat să echilibreze discuția prin precizări sau referințe la alte puncte de vedere, ci dimpotrivă, a susținut toate declarațiile invitatei și le-a completat cu afirmații;

    ·în formularea mai multor întrebări, moderatoarea programului a impus anumite atitudini și a sugerat anumite idei de răspunsuri interlocutoarei;

    ·în unele cazuri, prezentatoarea a făcut generalizări fără să ofere date exacte, care să permită consumatorilor de informații să înțeleagă esența faptelor;

    ·au fost puse în discuție mai multe teme de interes public, dar cu o abordare unilaterală, omițându-se informații, perspective importante, date despre context sau referințe la diferite viziuni asupra problemelor, care ar fi contribuit la o înțelegere mai completă a subiectelor.;

    ·autoarea programului nu a ținut cont de principiul imparțialității, aducând laude invitatei din platou pentru calitățile ei personale și de politiciană, ceea ce a contrastat cu acuzațiile ei de fățărnicie și aroganță aduse oponenților politici ai interlocutoarei.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
01.07.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Cenzură, autocenzură...

28.06.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Pe cine va miza Mosc...

24.06.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Scepticii și cobitorii

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md