O nouă VIZITĂ-FULGER a lui Igor Dodon la Moscova? Șeful statului a fost dat de gol de un prieten de-al său
Președintele Igor Dodon, care a întreprins o vizită de o zi la Minsk, Belarus, pare să-și fi mascat astfel o nouă plecare la Moscova, acolo unde avea programată o întâlnire cu „conducerea țării”. Cel puțin, așa a declarat președintele Belarusului, Alexandru Lukașenko, în cadrul întâlnirii bilaterale de ieri cu Igor Dodon.
„Înțeleg că mâine veți fi în Rusia și o să vă vedeți cu conducerea țării. Apropo, să le transmiteți salutări bunilor noștri prieteni”, i-a transmis Lukașenko lui Dodon, care a mai fost și săptămâna trecută la Moscova.
Președintele R. Moldova nu a vrut să dezvolte subiectul vizitei sale la Moscova, mascată printr-o „escală” la Minsk. Mai mult, șeful statului a părut ușor deranjat de faptul că Alexandr Lukașenko a dezvăluit acest plan.
De menționat că Igor Dodon a mai fost la Moscova la începutul lunii aprilie. Tot la Moscova ar fi zburat atunci și liderul PSRM, Zinaida Grecianîi. Analiștii au presupus atunci că cei doi au mers în Rusia ca să ceară o învoire pentru o eventuală coaliție de guvernare PSRM-PD.
De menționat că astăzi are loc ședința Consiliului Republican al PSRM, iar după această ședință socialiștii urmează să anunțe cum vor proceda mai departe, în contextul blocajului politic de după alegerile parlamentare din 24 februarie curent.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”