20:37:41 12.01.2025
Stiri

O nouă „țară” a apărut în Europa peste noapte. „Sunt convins că americanii nici nu ştiu numele ei”-

Actualitate 07.11.2022 08:28 Vizualizări2206 Autor: Ziarul National
O nouă „țară” a apărut în Europa peste noapte. „Sunt convins că americanii nici nu ştiu numele ei”-

Europa are o nouă „țară” pe Internet - Listenbourg. Aceasta apare deja pe „hărți”, are imn, stemă, o istorie bogată și chiar și un Mare Premiu de Formula 1.

Listenbourg este, evident, o glumă, care a plecat de la o ironie la adresa americanilor care nu se pricep la geografie. Listenbourg nu există, însă zeci de mii de internauţi au fost convinşi de existenţa acestei țări.

Totul a plecat de la o glumă făcută de un francez la adresa cetăţenilor americani care nu se pricep la geografie, scrie Euronews.

A fost nevoie de doar trei zile după ce o hartă photoshopată care înfățișa Listenbourg – o țară fictivă lipită la întâmplare de peninsula iberică – a apărut pe rețelele de socializare pentru ca gluma să facă furori în întreaga lume.

La început, nu a fost nimic mai mult decât o lovitură la adresa americanilor și a presupusei lor lipse de cunoștințe de geografie.

„Sunt sigur că americanii nici măcar nu știu cum se numește această țară”, a declarat Gaspardo, utilizator Twitter, la 30 octombrie, însoțind o hartă cu o săgeată roșie care indica o bucată de pământ adăugată cu generozitate la Spania și Portugalia și colorată în verde, sugerând că este vorba despre un stat membru al UE.

Un alt utilizator a răspuns instantaneu: „Cine nu cunoaște Listenbourg?” – și astfel s-a născut meme-ul. Postarea a adunat sute de mii de like-uri și mii de distribuiri pe Twitter. Listenbourg are imn, stemă şi o istorie deja bogată Între timp, unii au decis să ducă trollingul la un alt nivel, susținând că locul este de fapt real.

O hartă prin satelit de înaltă definiție a înlocuit-o pe cea originală, în timp ce pe Reddit a apărut rapid un canal care susținea că Listenbourg are propriul Mare Premiu de Formula 1 și că astronauții săi au făcut parte dintr-o misiune pe Lună.

Alții s-au organizat rapid în jurul a ceea ce ei pretind a fi un „partid de centru extrem”, al cărui lider s-a angajat să „îmbunătățească imaginea Listenbourg în străinătate”, în timp ce presupusul său minister de interne s-a oferit deja să răspundă la orice întrebare privind documentele de identitate și vizele.

Citiți continuarea articolului pe digi24.ro.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md