20:15:54 23.01.2025
Stiri

O nouă șansă pentru doritorii de a studia gratuit limba ROMÂNĂ: Înscrierile pentru 6 500 de locuri, lansate de Ministerul Educației și Cercetării

Actualitate 23.01.2025 16:12 Vizualizări308 Autor: Ziarul National
O nouă șansă pentru doritorii de a studia gratuit limba ROMÂNĂ: Înscrierile pentru 6 500 de locuri, lansate de Ministerul Educației și Cercetării

Adulții care doresc să își perfecționeze competențele lingvistice sau să înceapă învățarea limbii române de la zero au șansa s-o facă gratuit.

Ministerul Educației și Cercetării a dat startul înscrierilor pentru cea de-a treia ediție a Programului Național privind studierea limbii române.

Înscrierea la cursuri se va face până pe data de 16 februarie 2025, prin completarea unui formular online.

Cursurile sunt gratuite, cheltuielile fiind acoperite integral din bugetul de stat, fiind organizate atât cu prezență fizică, cât și online, în perioada martie - decembrie 2025.

Durata unui curs va fi în medie de 120 de ore, în funcție de nivelul de competență lingvistică.

La final, participanții vor obține un certificat cu indicarea nivelului de competență lingvistică de cunoaștere a limbii române, în conformitate cu prevederile Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi.

În 2025, MEC preconizează ca în cadrul Programului să fie instruite circa 6 500 de persoane.

Amintim că, în anul 2024, cele mai multe persoane care au învățat limba română prin intermediul acestui program locuiesc în Chișinău – 6 911, acestea fiind urmate de cele din UTA Găgăuzia – 1 586, Bălți – 682 și Tiraspol – 622. Restul cererilor - 2 971 - au fost depuse de persoane din celelalte raioane ale R. Moldova. Din numărul total de solicitanți, peste 9 000 au cerut să studieze nivelul începător (A1) sau nivelul elementar (A2).

Datele Ministerul Educației și Cercetării arată că peste 16 000 de persoane au învățat limba oficială a R. Moldova, până în prezent, în cadrul Programului Național de studiere a limbii române.

Pentru organizarea și desfășurarea cursurilor gratuite au fost alocați circa 14 milioane de lei din bugetul de stat, în 2024.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md