O nouă inițiativă marca Formuzal


În Găgăuzia ar putea fi organizat un nou recensământ al populației. Inițiativa aparține bașcanului Mihail Formuzal și a fost făcută publică la ședința de ieri a Executivului găgăuz.
Bașcanul afirmă că recensământul realizat la nivel național, în perioada 12-25 mai, ar putea prezenta date eronate. „Informațiile de la recensământ trebuie să fie adevărate, pentru că în baza lor se formează strategia de dezvoltare a statului pentru următorii 10-15 ani. Cum poți să faci o strategie cu o marjă de eroare de 12,5%, după cum se vorbește? Am primit foarte multe plângeri de la cetățeni care nu au fost numărați”, a declarat Formuzal citat de gagauzlar.md.
Bașcanul vine din nou cu învinuiri la adresa autorităților de la Chișinău și afirmă că acestea și-ar fi pus scopul să micșoreze numărul minorităților care locuiesc în R. Moldova.
„Este cel puțin straniu, pentru că în Găgăuzia natalitatea crește în fiecare an. Vom aștepta rezultatele și, dacă va fi necesar, vom organiza propriul recensământ în autonomie”, a conchis Formuzal.















































































