18:46:14 21.11.2024
Stiri

O nouă GAFĂ comisă de unii aleși locali din România? CJ Buzău a alocat 400 000 de euro și 400 000 de RON primarului PRORUS al Chișinăului, Ion Ceban: ​„Dacă liberalii și USR-iștii au înțeles cine e Ceban și nu îi mai oferă sprijin...”

Actualitate 13.05.2022 18:36 Vizualizări3286 Autor: Ziarul National
O nouă GAFĂ comisă de unii aleși locali din România? CJ Buzău a alocat 400 000 de euro și 400 000 de RON primarului PRORUS al Chișinăului, Ion Ceban: ​„Dacă liberalii și USR-iștii au înțeles cine e Ceban și nu îi mai oferă sprijin...”


Consiliul Județean Buzău, condus de Petre Emanoil Neagu (PSD), a adoptat în ședința de joi două hotărâri prin care direcționează 400.000 de euro și 400.000 de lei în proiecte pentru Primăria Chișinău, potrivit deciziilor publicate pe site-ul consiliului.

Astfel, Consiliul Județean Buzău va plăti Primăriei Chișinău 350.000 pentru amenajarea Parcului Catedralei și alte 50.000 de euro pentru reparația unui pasaj pietonal subteran de pe Bulevardul Dacia, potrivit
hotărârii oficiale, scrie g4media.ro.

În plus, Consiliul Județean Buzău a mai alocat 400.000 lei pentru organizarea și desfășurarea în comun, în perioada 2-5 iunie 2022 a ediției a IV-a a Festivalului „Buzău Fest” și ediției a II-a a evenimentului „Zilele Chișinăului”, după cum arată o altă hotărâre adoptată de CJ Buzău.

Comentatorul politic de la București, Cristian Hrițuc, este consternat de decizia autorităților din Buzău. „PSD ul tot spre Moscova trage. Reflexele se schimbă greu, mai ales când vorbim de baronii locali, precum șeful Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu. Neagu a fost cel care i-a facilitat lui Ceban întâlnirea cu Ciolacu (Marcel Ciolacu, liderul PSD și președintele Camerei Deputaților n.r.). Bietul Ciolacu, care habar nu are de ce e în R. Moldova, nu a mai pus poze pe Facebook de la întâlnirea cu Ceban, speriat și tras de mânecă, probabil, de unii și de alții. Dacă liberalii și USR-iștii au înțeles cine e Ceban și nu îi mai oferă sprijin, PSD-iștii o joacă așa cum stiu ei, din când în când și cu Estul”, a scris acesta pe Facebook.

Citește și: Primarul Constanței nu vrea să mai stea la aceeași masă cu prorusul Ion Ceban și a ANULAT semnarea acordului de „înfrățire”: „S-a atribuit o semnificație POLITICĂ semnării acordului”. Ceban a răspuns cu JIGNIRI la adresa omologului său


Primarul prorus al Chișinăului, Ion Ceban, a avut la jumătatea lunii februarie un turneu punctat de întâlniri cu lideri de prim rang în România. Promotor al politicii patentate de fostul președinte moldovean Vladimir Voronin, denumită generic în Moldova „vițelul cu două mame” ce sugerează dualitate politică, Ceban a făcut un tur de forță în zona administrațiilor locale, unde vrea să atragă parteneriate cu Chișinăul, dar și la nivel central. Printre cei cu care s-a întâlnit atunci Ceban s-a numărat și Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău.

Ion Ceban este un politician ce a făcut pe rând parte din Partidul Comuniștilor (PCRM) condus de fostul președinte comunist și autoritar Vladimir Voronin, după care a fost unul dintre primii transfugi la Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) în anul 2012, condus de fostul președinte prorus, Igor Dodon.

Citește și: Ceban e întrebat de la București câți bani i-au dat RUȘII pentru dezvoltarea Chișinăului: „Vrea pe BANII României să își construiască imaginea de politician acceptat de vest, dar totodată face planuri cum să consolideze COLOANA a 5-din R. Moldova”

La finele lui 2021, el a anunțat că părăsește PSRM pentru a–și crea propriul partid denumit Mișcarea de Alternativă Națională (MAN). În ultimul an, Ceban și-a schimbat strategia inițială, bazată aproape exclusiv pe sprijin din Rusia. El propune acum o deschidere proeuropeană și mai ales proromânească.

În 12 aprilie, Ceban a reacționat violent și l-a jignit pe primarul Constanței, Vergil Chițac, după ce acesta a anulat evenimentul de înfrățire al celor două municipii, spunând că s-a atribuit o ”semnificație politică” semnării acordului. „Amiralul a capitulat sub presiuni și frustrări personale! Este o vorbă la moldoveni „singur cânt, singur dansez” așa și în cazul lui. El a anunțat, el a renunțat. De Paște, ouăle se vopsesc dacă ele există, Dle amiral”, a scris pe Facebook primarul Chișinăului, Ion Ceban.

Într-unul dintre cele mai delicate momente pentru Moldova, copleșită de refugiații ucraineni de război, Ceban a lansat atacuri dure la adresa acestora pe modelul propagandei ruse. El a spus că „estimăm că în perioada următoare, din bunul nostru simț, ne putem trezi cu lucruri urâte, începând de la furturi, tâlhării, abuzuri și vandalism care deja au loc”.

În plus, în 20 aprilie, Ceban a criticat decizia Guvernului Republicii Moldova de a construi Ambasada Statelor Unite în centrul orașului, susținând că hotărârea a fost luată fără consultări publice, în condițiile în care Primăria avea deja proiectul unui parc ce urma să fie amenajat pe terenul pe care Executivul îl vinde.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md