O nouă boală cu TRANSMITERE sexuală amenință sănătatea publică
Mai mult ca oricând, oamenii ar trebui să facă sex protejat, acum că sifilisul este din ce în ce mai des întâlnit și există o afecțiune numită super-gonoree. Mai nou, s-a descoperit o nouă infecție cu transmitere sexuală foarte periculoasă.
Bacteria care cauzează infecția ar putea „detrona” alte superbacterii, precum MRSA, o varietate a Stafilococus aureus, dacă nu este tratată. Ea se numește Mycoplasma genitalium (MG) și cauzează simptome similare cu clamidia, precum urinarea dureroasă. De cele mai multe ori însă, nu prezintă simptome și, dacă nu este tratată, poate duce la boala inflamatorie pelvină.
În Marea Britanie, 2% din populație este deja infectată, motiv pentru care The British Association of Sexual Health and HIV a emis un nou set de reguli cu privire la tratarea și diagnosticarea infecției.
Bacteria poate fi tratată dacă pacienții urmează un tratament de cinci zile cu antibiotice. Totuși, ea a început să prezinte rezistență în fața mai multor antibiotice, în principal din cauza faptului că nu este diagnosticată din prima și astfel este amânată tratarea corectă.
„Asta nu vindecă infecția și cauzează rezistență antimicrobială în pacienții infectați cu MG”, a explicat Paddy Horner, lector consultant senior în sănătatea sexuală la Bristol University.
„Dacă practicile nu se schimbă și nu se folosesc teste, MG are potențialul de a deveni o super-bacterie într-un deceniu, rezistentă la antibiotice”.
La fel ca majoritatea bolilor cu transmitere sexuală, aceasta poate fi prevenită prin folosirea prezervativelor. De asemenea, medicii recomandă testările anuale sau chiar mai dese la ginecolog, chiar și în cazul cuplurilor care se află de mult timp împreună.
Dacă ai simptomele unei infecții cu transmitere sexuală, recomandăm să îți faci teste la clinica ta locală de sănătate sexuală”, a spus Helen Fifer, consultant microbiolog la Public Health England.
„Toată lumea se poate proteja de bolile cu transmitere sexuală prin folosirea constantă și corectă a prezervativelor cu partenerii noi sau doar de distracție”.
Sursa: playtech.ro
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2