O MARE CAMPIOANĂ a provocat un accident mortal, după ce ar fi trecut pe roşu
Venus Williams, deţinătoare a cinci titluri la Wimbledon, a provocat o dramă chiar înaintea turneului preferat, programat în perioada 3-16 iulie. Americanca a produs un accident rutier în urma căruia un bărbat de 78 de ani a încetat din viaţă.
Accidentul a avut loc pe 9 iunie, în Florida, iar purtătorul de cuvânt al Poliţiei din Palm Beach Gardens a declarat joi seară că s-a deschis o anchetă privind moartea unui bărbat în vârstă de 78 de ani. Maşina în care se afla Jerome Barson a fost izbită violent de un alt autoturism, la volanul căruia se afla jucătoarea de tenis Venus Williams. Bărbatul a fost dus la spital, însă a decedat la două săptămâni după coliziune, din cauza rănilor suferite. Vehiculul era condus de soţia acestuia, care acum se află în afara oricărui pericol.
Conform raportului întocmit de poliţişti, Venus este vinovată de producerea accidentului, fostul lider mondial trecând pe culoarea roşie a semaforului! Potrivit martorilor, sportiva americană a forţat semaforul cu scopul de a evita aglomeraţia, dar a intrat într-o altă maşină care circula regulamentar. În schimb, Venus WIlliams susţine că avea viteză redusă şi că nu a văzut maşina respectivă, considerându-se nevinovată. De asemenea, avocatul Malcolm Cunningham neagă faptul că jucătoarea de tenis ar fi trecut pe roşu.
Săptămâna viitoare, Venus Williams va juca la turneul de la Wimbledon, unde are statut de favorită numărul 10. Americanca în vârstă de 37 de ani a cucerit Marele Şlem disputat pe iarbă în anii 2000, 2001, 2005, 2007 şi 2008.
Sursa: prosport.ro
Dosar cu „barbă” de 25 de ani, rezolvat de Procuratura din Găgăuzia: 14 episoade de tâlhărie și două episoade de omor. Care este soarta cauzei penale „Găgăuzia Land”
România reacționează la declarațiile lui Patrușev: La 35 de ani după ce URSS a fost aruncată la coșul de gunoi al istoriei, unii de la Kremlin încă mai cred că pot spune națiunilor suverane ce să facă
LISTĂ // Numele oamenilor de cultură din R. Moldova, premiați de Ziua Culturii Naționale