O biserică din R. Moldova, care datează din Evul Mediu, restaurată aproape în totalitate: Ambasada SUA a alocat 800 de mii de dolari
Lucrările de restaurare a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni continuă, cu susținerea financiară a Ambasadei SUA în Republica Moldova.
Misiunea diplomatică anunță că, în luna iunie curent, au fost finalizate lucrările de edificare a camerei de aerare pe perimetrul exterior al fundației bisericii, iar arhitecții, experții și muncitorii s-au concentrat asupra reconstituirii acoperișului original al bisericii.
„În lunile următoare, va fi instalată o țiglă de format greco-roman, care este similară cu țigla veche a bisericii din Căușeni”, se arată într-un comunicat de presă al Ambasadei SUA la Chișinău.
Lucrările de restaurare a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni au fost lansate în anul 2016 la inițiativa Ambasadei SUA care a donat în acest scop 800 000 de dolari.
Biserica din Căuşeni este unică în R. Moldova, datorită faptului că este semi-îngropată, lucru explicat printr-o legendă, potrivit căreia tătarii au permis construcţia unei biserici creştine, cu condiţia ca ea să nu depăşească în înălţime un ostaş pe cal.
Biserica datează din Evul Mediu și interiorul este bogat pictat în fresce murale.
Acest monument istoric ce datează din sec. XVI este în custodia Muzeului Național de Artă al Moldovei, deținând și o pictură- unicat pentru Republica Moldova, realizată în anul 1763.
METEO // Temperaturi mai mici, ploi, lapoviță și ghețuș
Crăciunul, sărbătoare de familie: Scrieri despre Naşterea Mântuitorului
TOP NAȚIONAL // Liceul Teoretic Republican „Aristotel”, instituția de învățământ a anului 2024: Cea mai mare medie și cei mai mulți absolvenți cu nota 10 pe linie la BAC