03:01:21 22.11.2024
Stiri

O altă parohie de la nordul R. Moldova a decis să se alăture Mitropoliei Basarabiei. Biserica „Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul” din Glodeni nu vrea să se asocieze cu Episcopul Marchel și BORu, care prijină deschis războiul Rusiei împotriva Ucrainei

Actualitate 16.03.2024 12:22 Vizualizări2356 Autor: Ziarul National
O altă parohie de la nordul R. Moldova a decis să se alăture Mitropoliei Basarabiei. Biserica „Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul” din Glodeni nu vrea să se asocieze cu Episcopul Marchel și BORu, care prijină deschis războiul Rusiei împotriva Ucrainei


Biserica cu hramul „Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul” din orașul Glodeni a aderat la Mitropoliei Basarabiei din cadrul Patriarhiei Române. Anunțul a fost publicat în Monitorul Oficial, vineri, 15 martie, informează NordNews. Astfel, Episcopul de Bălți și de Fălești, Marchel, considerat o unealtă importantă a Kremlinului în R. Moldova, a mai pierdut o parohie aflată în subordinea sa.

Citește și: Mitropolitul Vladimir și Episcopul Marchel, PROTAGONIȘTII unui material apărut în NY Times: „Unelte politice ale Kremlinului”

Aceasta este cea de a doua comunitate parohială de la nordul R. Moldova, care nu mai dorește să se asocieze cu Episcopul Marchel și Biserica Ortodoxă Rusă, care prijină deschis războiul declanșat de Vladimir Putin împotriva Ucrainei.

Citește și: VIDEO // Episcopul Marchel, care îl glorifică pe criminalul STALIN, ar putea fi OBLIGAT să părăsească reședința episcopiei și Catedrala ortodoxă română „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bălți, construite pe banii ROMÂNIEI


Amintim că și biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Răuțel, Fălești, a anunțat vineri, 15 martie, aderarea la Mitropolia Basarabiei.

Citește și: O altă BISERICĂ a decis să părăsească Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei Ruse, pentru a adera la Mitropolia Basarabiei: „Biserica Ortodoxă Rusă sprijină deschis RĂZBOIUL împotriva Ucrainei. Biserica nu are dreptul să susțină crimele”


,,Este oribil că, încă de la începutul invaziei ruse în Ucraina, Biserica Ortodoxă Rusă (BORu) sprijină deschis și ferm războiul. Astăzi, putem spune că BORu este direct implicată în războiul din Ucraina, își înființează propria armată de mercenari pe care îi antrenează în biserici cu instructori din trupele speciale, pentru a-i trimite apoi să lupte în Ucraina. Suntem solidari cu rudele noastre din Cernăuți, viața și pacea cărora a fost devastată de invazia armatei ruse. Fiind convinși că biserica creștină nu are dreptul moral și spiritual să susțină războiul și crimele, nu ne dorim să fim parte a bisericii care susține deschis războiul în țara vecină. Astfel, enoriașii parohia cu Hramul „Adormirea Maicii Domnului” din cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova, cu sediul în satul Răuțel a decis să se alăture Mitropoliei Basarabiei”, a informat Primăria Răuțel.

Precizăm că, de la declanșarea de către Federația Rusă a războiului în Ucraina, cu binecuvântarea Patriarhului Kirill de la Moscova, căruia i se spune și Mitropolia Chișinăului condusă de ÎPS Vladimir, zeci de preoți din R. Moldova au decis să adere la Mitropolia Basarabiei care aparține de Biserica Ortodoxă Română. Nemulțumită de situație, biserica lui ÎPS Vladimir îi „pedepsește” pe acești preoți, emițând ordine potrivit cărora îi „oprește de la săvârșirea celor sfinte”, invocând „neascultare şi nesupunere faţă de biserica-mamă” rusă.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md