O altă întreprindere ar putea fi scoasă din lista bunurilor supuse privatizării
După ce Cabinetul de miniștri a decis să scoată la vânzare singura fermă de creștere a cailor de rasă din republică - „AT-Prolin” din Ceadîr-Lunga, deputații din Găgăuzia vin cu altă inițiativă. Adunarea Populară de la Comrat va cere Guvernului să transmită obiectivul la balanța autorităților locale pentru a evita privatizarea fermei.
Potrivit găgăuzilor, întreprinderea trebuie să funcționeze în continuare, iar pentru asta trebuie să fie dezvoltată infrastructura și să fie construit un hipodrom modern. Ei optează pentru identificarea unui investitor care să păstreze menirea complexului.
Anterior au existat discuții și în Parlament cu privire la neadmiterea privatizării fermei de cai din Ceadîr-Lunga. Cei patru deputați care reprezintă interesele găgăuzilor în Legislativ – Irina Vlah, Alexandru Stoianoglo, Petru Vlah și Oleg Garizan i-au trimis o scrisoare premierului Iurie Leancă în care au cerut ca întreprinderea să fie scoasă din lista bunurilor pasibile de privatizare.
Amintim că ferma de cai „AT-Prolin” a fost inclusă în lista bunurilor de stat scoase la vânzare, avizată de Guvern pe 11 septembrie. În document nu este indicat prețul nominal al întreprinderii, dar este notat că ar avea un capital social de aproape 700 de mii de lei.
Cadrele didactice din Chișinău își vor primi salariile! Ministerele Educației și Finanțelor au găsit, împreună cu Primăria Chișinău, 209 milioane de lei
De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană
INTERVIU // Iurie Ciocan, pentru Gândul: „Președintele României trebuie ales inclusiv cu un suport masiv din partea cetățenilor români din R. Moldova”