FOTO, VIDEO // Nunta anului, la Iași! Ea are 76 de ani, iar mirele este cu aproape 30 de ani mai tânăr!
O bătrână din județul Iași, România, în vârstă de 76 de ani s-a căsătorit cu alesul ei, un bărbat cu aproape 30 de ani mai tânăr. Dragostea dintre ei este mai presus de cuvinte, iar zilele trecute s-au gândit să-și unească destinele în fața Lui Dumnezeu.
Ei nu i-a păsat de gura satului și a așteptat cu nerăbdare să îmbrace rochia albă de mireasă pe care o avea cumpărată de câțiva ani. Cei doi îndrăgostiți au avut ceva probleme pentru că și-au găsit foarte greu nași.
Într-un final, sfătuiți de preotul din sat, au reușit să-și găsească părinți spirituali și să se cunune, se arată într-un material al jurnaliștilor de la bzi.ro.
De vreo patru ani, cei doi au început o poveste de dragoste cum rar ți-e dat să vezi. Ambii spun că s-au cunoscut mai serios după ce soțul ei s-a stins. De atunci, Miluță a dat târcoale neîncetat și i-a făcut curte și totodată curat prin curte Soficăi.
Toți au tăcut până duminica trecută, când prin toată comuna s-a auzit că Miluță și Sofica și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu. Câteva poze cu cei doi au făcut înconjurul comunei și toți locuitorii au rămas muți de uimire. Nimeni nu a mai văzut o bătrână de 76 de ani îmbrăcată în rochie de mireasă.
Reporterii „BZI” au mers în comuna Șipote și i-au căutat pe cei doi îndrăgostiți. I-au găsit în curte chiar înainte de a pleca spre nași. Întrebați cum de au ales să facă acest pas, ambii „soți” au spus că așa este firesc, că nu trebuie să traiască în păcat.
„Noi suntem împreună de când a murit soțul meu… Cam după jumătate de an, cam așa. Ei, la început toată lumea vorbea despre noi, nu era om să nu știe. După nu a mai fost cine știe ce tam-tam… ne-au lăsat în pace. Preotul tot mi-a spus că ar trebui să mă cunun, că trăim în păcat. Am vrut să mergem, dar nu am găsit nași. Nimeni nu voia să ne cunune. Până la urmă, fratele lui a acceptat și duminică ne-am cununat”, a spus Sofica Onică.
Imediat după cununie, cei doi îndrăgostiți au mers să petreacă la casa nașilor.
Astfel, cei doi proaspăt cununați au plecat cu nașii spre casă, unde au dat o petrecere „între neamuri”, așa cum spune Miluță.
„Mie mi-e cam rușine. Ce să zic acum? Am făcut-o, am făcut-o. Ne-am cunoscut și am rămas împreună. Eu am venit recent în țară, am fost la muncă în străinătate. Ea mă aștepta mereu… Acum ne-am cununat. Eu am vrut să fiu mire, că nu am fost niciodată și s-a îmbrăcat și ea în rochie de mireasă. După cununie am mers la nași, am stat la masă, cu serveală, cu muzică… a fost frumos”, a spus Miluță.
Întrebați despre planurile de viitor, cei doi soți au spus că au câteva: „Acum ce planuri să avem? Trebuie să ne facem lemne pentru iarnă și trebuie să tăiem porcul. E bun, mare, la vreo 190 de kilograme. În rest, să fim sănătoși”, a spus Miluță.
MI multe puteți citi în aici.
„Premier Energy” a pregătit deja un program de DECONECTĂRI a curentului pentru cei peste 840 000 de consumatori din centrul și sudul R. Moldova, dacă după 1 ianuarie va fi deficit de energie
CSM îi va propune președintei Maia Sandu eliberarea lui Alexei Paniș din funcția de judecător
„Rusia vrea HAOS în R. Moldova și ar putea regiza un atac cu drone asupra Centralei de la Cuciurgan, prezentat ca fiind din partea Chișinăului”. SCENARIILE posibile, după ce Rusia a acuzat R. Moldova că ar pregăti „atacuri” asupra Transnistriei