Nume mari din R. Moldova și România, pe scena Teatrului Verde din Chișinău: Concert dedicat aniversării a 70-a a maestrului Nicolae Botgros


Orchestra Națională de Muzică Populară „Lăutarii” pregătește un eveniment grandios cu ocazia împlinirii, în acest an, a vârstei de 70 de ani de către maestrul Nicolae Botgros.
Pe scena Teatrului Verde din Chișinău vor urca, pe 19 septembrie curent, artiști valoroși din Republica Moldova și România.
Este vorba despre Irina Loghin, Mioara Velicu, Constantin Enceanu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Mihai Ciobanu, Ioana Căpraru, Nicolae Glib, Ion Paladi, Nicolae Ciubotaru, Nicușor Iordan, Constantin Bahrin, Mihaela Tabură, Mariana Dobzeu, Fetele din Botoșani, Lilia Roșca, Cristian Pomohaci, Niculina Stoican, Viorica Macovei, Tatiana Jacot, Vlăduța Lupău, Alexandru Brădățan, Oana Tomoiagă, Andreea Haisan, Gabriel Dumitru, Ilie Caraș.
Prezentatoarea evenimentului va fi jurnalista de peste Prut Iuliana Tudor.









































































