05:25:33 22.11.2024
Stiri

Numărul nașterilor prin CEZARIANĂ a ajuns la o CIFRĂ îngrijorătoare la nivel mondial

Știri 05.11.2018 15:19 Vizualizări1683 Autor: Ziarul National
Numărul nașterilor prin CEZARIANĂ a ajuns la o CIFRĂ îngrijorătoare la nivel mondial


Numărul nașterilor prin cezariană aproape s-a dublat din 2000 până în prezent la nivel mondial. Cifra este în creștere, urcând de la aproximativ 16 milioane (12,1% din totalul nașterilor) în 2000 la 29,7 milioane (21,1% din totalul nașterilor) în 2015, potrivit unui studiu publicat pe 11 octombrie în revista The Lancet, potrivit CNN.

„Am știut că, la nivel global, rata nașterilor prin cezariană a crescut de ceva timp, dar este îngrijorător faptul că acum mai mult de unul din cinci copii se nasc prin cezariană”, a declarat Dr. Ties Boerma, autorul studiului.

Cercetarea sa a mai arătat că nașterile prin cezariană rămân mai frecvente în anumite părți ale lumii. În 2015, nașterea prin cezariană a fost de până la 10 ori mai întâlnită la femeile din regiunile latino-americane și din Marea Caraibelor – circa 44,3% din nașteri – decât în regiunile din vestul și centrul Africii – doar 4,1% din nașteri.

Datele mai arată că în Statele Unite ale Americii procentul se ridică la 34%, cu o creștere de la 23% în anul 2000, iar în Marea Britanie procentul nașterilor prin cezariană a ajuns la 26,2%, în creștere de la 19,7% în 2000. Potrivit statisticilor oficiale, ţara noastră are cel mai ridicat procent din Europa al naşterilor prin cezariană, depăşind 33% din total, iar în Bucureşti acesta se ridică la un îngrijorător 70%.

Cezariana este o intervenție chirurgicală al cărei scop este de a extrage fătul din uterul gravidei printr-o incizie orizontală a abdomenului deasupra pubisului, practicată în cazurile în care nașterea nu poate avea loc pe cale naturală.

Cercetătorii au remarcat faptul că nașterea prin cezariană ar trebui să fie accesibilă pentru toate femeile. Dar o creștere a nașterilor prin cezariană (când nu e cazul) a devenit îngrijorătoare deoarece procedura poate prezenta riscuri, cum ar fi o infecție sau o hemoragie gravă postpartum.

OMS vrea să pună capăt nașterilor prin cezariană

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a emis câteva recomandări – interviurile educaționale, utilizarea ghidurilor clinice, a doua părere pentru cezariană , implicarea mai activă a moașelor – pentru a stabili standardele globale de îngrijire pentru femeile gravide sănătoase și pentru a reduce intervențiile medicale inutile.

La nivel mondial, au loc în fiecare an aproximativ 140 de milioane de nașteri. Cele mai multe dintre acestea sunt fără complicații pentru mame şi copii. Cu toate acestea, în ultimii 20 de ani, medicii recurg tot mai mult la intervenții folosite anterior doar pentru a evita riscurile sau pentru a trata complicații, cum ar fi perfuziile cu oxitocină pentru a accelera travaliul sau cezariana.

Pentru a reduce intervențiile medicale inutile, recomandarea OMS subliniază faptul că o rată mai lentă de dilatare a colului uterin nu ar trebui să fie o indicație de rutină pentru intervenții care să accelereze travaliul sau să grăbească nașterea.

Harta țărilor unde rata nașterilor prin cezariană este uriașă

„Nașterea prin cezariană nu este accesibilă în multe țări aflate în curs de dezvoltare și mai ales femeilor sărace. Trebuie să se facă mai mult pentru a se asigura că toate femeile au acces la nașterea prin cezariană până în 2030”, a spus autorul studiului, dr. Boerma. Rata nașterilor prin cezariană a depășit 30% din nașteri în multe țări, adesea fără să existe o urgență medicală.

Această creștere este îngrijorătoare, având în vedere riscurile atât pentru mame cât și pentru copii. „Este important ca miniștrii sănătății din fiecare țară, medicii dar și societatea civilă să analizeze aceste statistici și să se asigure că utilizarea excesivă a nașterilor prin cezariană este minimizată”, a mai spus el.

Frecvența optimă a utilizării nașterilor prin cezariană rămâne dificil de determinat, dar în 1985 OMS a declarat că nu există nicio justificare pentru ca o țară să aibă o rată a nașterilor prin cezariană mai mare de 10-15%. În 2015, organizația a publicat o declarație care indică faptul că „la nivel de populație, ratele nașterilor prin cezariană mai mari de 10% nu au fost asociate cu scăderea ratei mortalității materne și infantile”.

Cercetătorii au descoperit că țara cu cea mai mică rată a nașterilor prin cezariană, de 0,6% în 2010, a fost Sudanul de Sud, iar țara cu cea mai mare valoare, de 58,1% în 2014, a fost Republica Dominicană. Valori ridicate au mai avut Brazilia în 2015 (55,5%), Egipt, în 2014 (55,5%), Turcia în 2015 (53,1%) și Venezuela în 2013 (52,4%).

Rata privind nașterea prin cezariană pe regiuni

-4,1% în Africa de Vest și Centrală

-6,2% în Africa de Est și de Sud

-29,6% în Orientul Mijlociu și Africa de Nord

-18,1% în Asia de Sud

-28,8% în Asia de Est și Pacific

-44,3% în America Latină și Caraibe

-27,3% în Europa de Est și Asia Centrală

-32 la sută în America de Nord

-26,9% în Europa de Vest

Sursa: tabu.ro


Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md