13:23:13 22.11.2024
Stiri

Numărul copiilor născuți prin cezariană se mărește de la an la an

Social 24.04.2013 16:09 Vizualizări1570 Autor: Ziarul National


Numărul copiilor născuți prin cezariană se mărește de la an la an
Deși nu atinge cote alarmante, numărul copiilor născuți prin cezariană în R. Moldova se mărește de la an la an. Chiar dacă  nu au întotdeauna un motiv medical justificat, tot mai multe femei, preponderent cele care locuiesc în orașe, aleg să-și aducă pe lume copilul prin cezariană.

Potrivit șefului Direcției statistică medicală și monitorizare a Ministerului Sănătății, Petru Crudu,  în 2012 s-au născut  39 435 de copii, 6 244 dintre care - prin cezariană, ceea ce constituie 15,8 la sută. În 2011, numărul copiilor care nu s-au născut pe cale naturală a constituit 14,5 la sută din numărul total de nașteri, sau 5 713 din 39 182.

Medicii nu pot explica creșterea acestui număr. Chiar dacă femeile conștientizează că recuperarea este mai dificilă după operație, medicii afirmă că unele dintre femei aleg să nască pe această cale mai mult din frică, iar altele sunt impuse de starea de sănătate care implică nașteri grele și complicațiile care ar putea apărea în urma unei nașteri pe cale naturală.

”Acum se caută aspectul contemporan, multe femei aleg să nască prin cezariană. Clinicile private poate le acceptă din start dorința, dar noi, dacă acestea sunt sănătoase și nu au avut probleme de sănătate în timpul sarcinii, discutăm cu ele și le convingem că cel mai bine e să nască pe cale naturală. Este mai bine atât pentru mamă, cât și pentru făt. Dacă în timpul nașterii survin anumite complicații, atunci, bineînțeles că recurgem la operația de cezariană”, a menționat pentru Ziarul NAȚIONAL Tatiana Gutium, șefa maternității Nr.2 din capitală.

Potrivit Biroului Național de Statistică, nivelul natalităţii în localităţile rurale este mai mare decât în orașe. Din numărul total al copiilor născuţi, peste 50 la sută sunt băieţi, raportul de masculinitate fiind de 107 băieţi la 100 fete.

A crescut și numărul bebelușilor născuți în afara căsătoriei - 8 847 de copii în 2012, cu 4,4 la sută mai mulți decât în 2011.

S-a micșorat însă, în comparație cu 2011, numărul celor născuțil de mame în vârstă de sub 20 de ani. Potrivit statisticii, vârsta medie a mamei la prima naştere a fost de 23 de ani. Mamele din mediul rural nasc la o vârstă mai mică - 22,8 ani, iar cele din mediul urban preferă să nască după 25 de ani.

Galina Munteanu
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md