„Nu vor putea să se ascundă nici la Capitoliu, nici la Elysee”. Medvedev amenință cu lovituri nucleare în capitalele occidentale
Dmitri Medvedev a amenințat din nou, luni, cu lovituri nucleare împotriva capitalelor occidentale, făcând referire la noile declarații ale președintelui francez, Macron, care a spus că ar trimite trupe în Ucraina, relatează Business Insider, citat de Digi24.ro.
Fostul locțiitor al lui Putin la Kremlin a spus că Ucraina e o „țară non-existentă” și i-a numit „bastarzi” pe liderii țărilor occidentale.
„Corul bastarzilor iresponsabili din elita occidentală, care cere să fie trimise trupele lor într-o țară inexistentă, se extinde”, a scris Medvedev într-un mesaj pe rețelele sociale.
Fostul locțiitor a făcut referire la lideri și politicieni din SUA, Regatul Unit, Franța, Țările Baltice și Polonia, care au mai făcut referiri la posibilitatea de a trimite trupe pe teren în Ucraina pentru a ajuta țara invadată să lupte împotriva statului agresor.
Medvedev a mai spus că desfășurarea de trupe NATO în Ucraina ar însemna o implicare directă în război a alianței și că asta ar duce la un „răspuns al Rusiei în afara granițelor Ucrainei”.
„În acest caz, niciunul dintre ei nu se vor putea ascunde nici pe colina Capitoliului, nici în palatul Elysee, nici pe Downing Street. Va fi o catastrofă globală”, a adăugat Medvedev.
Medvedev a spus că motivul pentru care Rusia face exerciții militare nucleare alături de Belarus este unul ce ține de „represalii” față de Occident după „amenințările recente” din partea Occidentului.
Copii după manuscrisele lui Mihai Eminescu, expuse în Parlamentul de la Chișinău
Explozia de pe Albișoara: Inspectorii de patrulare au demarat verificarea tuturor vehiculelor care se alimentează cu gaze
OPORTUNITATE pentru funcționarii publici din R. Moldova: Instruiri și vizite de studiu pentru a prelua experiența statelor europene pentru transformarea serviciului public din Republica Moldova