Nu poate fără FUNCȚIE: Următoarea ȚINTĂ a lui Dodon, după ce a PIERDUT alegerile prezidențiale
Rămas fără nicio funcție în stat, fostul președinte al R. Moldova, Igor Dodon, țintește postul de prim-ministru. Socialistul este convins că va face față în această funcție.
Întrebat dacă își dorește funcția de prim-ministru, Dodon a spus răspuns afirmativ.
„De ce nu? Cred că noi putem să ne isprăvim cu acest lucru. Eu am fost prim-vicepremier, ministrul Economiei… De aceea, o să vedem. Cred că e prematur să vorbim despre asta, dar noi vom putea să creăm o echipă de profesioniști, care ar face față oricărei provocări”, a precizat astăzi Dodon, în cadrul unei intervenții pe rețelele de socializare.
De asemenea, Dodon a precizat că formațiunea sa nu ia în calcul să înainteze un candidat la funcția de premier, în cazul în care Parlamentul va respinge candidatura Nataliei Gavriliță, propusă de președintele Maia Sandu.
„La această etapă nu luăm în calcul înaintarea unui candidat din partea PSRM. Nu va fi corect, deoarece noi ne-am expus poziția: pledăm pentru alegeri parlamentare anticipate”, a punctat Dodon.
Rusia are dreptul să bombardeze pe oricine, fiindcă e măreață
Şeful diplomaţiei franceze: Ucraina poate lansa rachete cu rază lungă de acţiune în Rusia
Noua găselniță a lui Putin pentru a aduna carne de tun pe frontul din Ucraina: Lege care va permite tuturor celor care semnează un contract pe un an pentru a merge să lupte în Ucraina după 1 decembrie să fie scutiţi de orice datorii