07:52:44 22.11.2024
Stiri

NU ESTE BANC // Un român şi-a UITAT soția într-o parcare din Ungaria, fără telefon mobil, bani sau documente

Moldovenii în lume 23.02.2018 09:00 Vizualizări3193 Autor: Ziarul National
NU ESTE BANC // Un român şi-a UITAT soția într-o parcare din Ungaria, fără telefon mobil, bani sau documente sursa: google.ro


Nu e banc şi, cu siguranţă, nu e nici o postare de pe vreun site de bancuri. Un bărbat din România şi-a uitat pur şi simplu soţia într-o parcare din Ungaria, scrie ebihoreanul.ro.

Potrivit comunicatului Inspectoratului de Poliţie din Judeţul Somogy, întâmplarea s-a petrecut miercuri, 21 februarie, într-o parcare de pe autostrada M5, în apropierea oraşului Szeged. Soţul a condus apoi mai multe sute de kilometri, convins fiind că partenera sa de viaţă se află în maşină. Abia într-un târziu și-a dat seama că nu e așa. Ce a urmat e o întreagă aventură.

„Bărbatul se deplasa, împreună cu familia, către Italia, iar atunci când au oprit într-o parcare, pentru a merge la toaletă, nu a văzut când soţia sa s-a dus la baie. Întrucât a crezut că aceasta doarme pe bancheta din spate, a pornit din nou la drum. Femeia nu avea la ea telefonul mobil, nici banii, nici documentele personale, astfel că a pornit după familie cu autostopul. A ajuns până în localitatea Balatonkeresztúr, la peste 300 de kilometri de locul de parcare, şi a cerut ajutorul poliţiei într-o benzinărie. Între timp bărbatul observase lipsa soţiei şi luase legătura cu Ambasada României în Ungaria”, scrie MTI.

Până la urmă, finalul a fost fericit, cu sprijinul ambasadei şi al poliţiei. Familia s-a reîntâlnit la biroul din Fonyód al poliţiei autostrăzilor, aproape de benzinăria la care ajunsese femeia, apoi şi-au continuat călătoria.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md