Nu descărca această aplicație sub nicio formă. Avertisment pentru cei cu telefoane pe Android
Informația momentului pentru cei care au telefoane mobile. O firmă de securitate din SUA a descoperit un software de spionaj pentru Android, numit „RatMilad”, care poate deveni cu ușurință o unealtă de șantaj în mâna oricărui răuvoitor. RatMilad se dă drept o aplicație de apeluri false pentru Android, împingându-i pe utilizatori să renunțe la controlul deplin asupra dispozitivului lor, informează platformal specilalizată Unlimited Tech.
Odată ce victimele cad în plasa acestei aplicații, încep să aibă probleme. Indivizi rău intenționați pot avea acces la camera telefonului utilizatorului pentru a face fotografii și a înregistra video și audio, informează Laptopmag.com. În plus, firma de securitate nu a găsit RatMilad pe niciun magazin de aplicații Android, deși este distribuită pe platformele de socializare unde hackerii încurajează țintele să încarce aplicația falsă pe smartphone-urile lor.
Ce este RatMilad?
RatMilad este o amenințare Android, care funcționează ca un troian de acces la distanță (RAT) cu capabilități de program-spion, permițând atacatorilor să execute comenzi pentru a colecta diferite date sensibile de la victimele lor. Un RAT este un software rău-intenționat, care permite operatorului să atace orice dispozitiv și să obțină acces de la distanță la acesta. Găsirea unor RAT-uri este o sarcină dificilă chiar și pentru software-ul Antivirus modern.
Conform echipei de cercetare Zimperium zLabs, RatMilad poate efectua următoarele lucruri, pe care le poate folosi apoi cu cele mai rele intenții:
- Înregistrare sunet și video;
- Găsirea numelui și adresei rețelei computerului pe Mac;
- Obținerea listei de SMS-uri și a listei de apeluri;
- Vizualizarea locației GPS și a datelor din clipboard;
- Obținerea de informații despre SIM, inclusiv a numărului de telefon;
- Citirea, scrierea și ștergerea unor fișiere;
- Informații despre telefon, inclusiv modelul, marca, ID-ul versiunii, versiunea Android și producătorul.
De ce a fost numit RatMilad
Echipa Zimperium zLabs a descoperit, inițial, că programul spyware vizează dispozitivele mobile ale unor companii din Orientul Mijlociu. De aceea, a început să monitorizeze activitatea noului program spion Android și, în consecință, l-a numit RatMilad. "Varianta originală a RatMilad s-a ascuns în spatele unei aplicații VPN și de falsificare a numerelor de telefon numită Text Me, pentru a permite unui utilizator să verifice un cont de social media printr-un telefon", se arată în raportul Zimperium. Aplicațiile de falsificare a numărului de telefon sunt populare în țările în care accesul la rețelele sociale este restricționat. Aplicațiile pot fi folosite și de utilizatorii care doresc un al doilea cont de social media.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania