Novak Djokovic și motivul pentru care nu a fost niciodată prieten cu Federer și Nadal
Aflat la Roma acolo unde în optimi va juca marți cu Cameron Norrie, Novak Djokovic a făcut o serie de declarații despre rivalitatea cu Roger Federer și Rafael Nadal. Sârbul a vorbit deschis și despre motivul pentru care nu a fost niciodată prieten cu elvețianul și ibericul.
Citat de repubblica.it, Nole a explicat motivul pentru care nu a fost de-a lungul carierei niciodată prieten cu Federer și Nadal.
Sârbul în vârstă de 35 de ani (va împlini 36 pe 22 mai) spune, printre altele, că între marii rivali nu poate să existe o prietenie. Lucru valabil și pentru relația sa cu Roger Federer și Rafael Nadal.
Liderul ATP spune că mereu i-a respectat pe marii săi rivali și că nu ar fi ajuns sportivul care este în prezent dacă nu i-ar fi avut ca adversari pe Roger și Rafa.
„Federer și cu mine nu am fost niciodată prieteni. Între rivali nu este cu putință să existe prietenie, dar nu am fost niciodată nici dușmani.
Întotdeauna l-am respectat (n.r. pe Roger), a fost unul dintre cei mai mai din toate timpurile, dar nu am fost niciodată apropiat de el.
Nadal este cu doar un an mai mare decât mine, suntem amândoi gemeni, la începuturi am fost împreună de două ori la cină, dar chiar și cu el prietenia este imposibilă.
Datorită lui Nadal și Federer am crescut și am devenit ceea ce sunt azi. Acest lucru ne va uni pentru totdeauna, simt o mare recunoștință față de ei.
Nadal face parte din viața mea, în ultimii 15 ani l-am văzut mai mult decât pe mama”, spune Novak Djokovic.
Rivalitatea BIG 3 în cifre
De-a lungul timpului, Djokovic și Nadal s-au întâlnit de 59 de ori, un record pentru Era Open. Sârbul are un avantaj minim: 30-29.
În ceea ce privește rivalitate cu Federer, Nole a încheiat-o în avantaj: 27-23.
Clasamentul titlurilor de Grand Slam
1 Rafael Nadal, Novak Djokovic 22
3 Roger Federer 20.
Energie electrică, suficientă și sâmbătă: Autoritățile de la Chișinău preconizează o situație mai problematică după Crăciunul pe stil vechi
PROIECT // Cât vom plăti pentru energia electrică, după majorarea tarifelor
Chișinău: I-a dat foc gazdei pentru că i-a amintit de trecutul criminal. Victima a murit, iar făptașul a fost condamnat la ani grei de pușcărie