Novak Djokovic recunoaște pentru prima dată că problemele sale de sănătate sunt majore și este la un pas de RETRAGERE. Sârbul, demolat psihic după al doilea meci de la Australian Open: „Nu e bine deloc! Depinde de Dumnezeu”
Novak Djokovic s-a calificat în turul secund de la Australian Open, dar anunță că problemele de la picior l-ar putea forța să se retragă din turneu.
Nole a mers ceas în primele două meciuri disputate la Australian Open, însă parcursul său la primul turneu de Grand Slam al anului s-ar putea opri aici.
În runda inaugurală, sportivul sârb a câștigat de o manieră categorică, 6-3, 6-4, 6-0, în fața lui Roberto Carballes Baena (Spania, 75 ATP). Imediat după meci, numărul 5 mondial a dat asigurări că fanii lui nu trebuie să fie îngrijorați de bandajul pe care l-a purtat la picior, deoarece situația este sub control.
A urmat o nouă victorie entuziasmantă la Melbourne, 6-1, 6-7 (5/7), 6-2, 6-0 în fața francezului Enzo Couacaud (191 ATP), dar momentul nu a putut fi savurat de Novak Djokovic. Efortul depus pe parcursul celor patru seturi și-a spus cuvântul, iar sârbul și-a schimbat diametral discursul referitor la problemele sale de sănătate.
„Piciorul nu e bine deloc, să fiu sincer. A fost mai bine în primul meci decât în această seară… Atât pot să spun, în acest moment. Depinde de Dumnezeu şi de fizioterapeutul meu, care trebuie să mă ajute. Iau totul zi după zi, sper să pot să mă recuperez”, a declarat Novak Djokovic, potrivit Eurosport.
Novak Djokovic a fost măcinat de această accidentare încă dinaintea debutului la Australian Open, însă a fost la înălțime în primele două meciuri.
Înaintea startului competiției, sârbul s-a antrenat cu un bandaj imens, după ce a simțit dureri la mușchii coapsei posterioare. El a păstrat bandajul atât la meciul cu Carballes Baena, din primul tur, cât și la jocul cu Enzo Couacaud.
Djokovic a triumfat de 9 ori în carieră la Grand Slam-ul de la „Antipozi”, dar anul trecut nu și-a putut apăra titlul. „Nole” a fost primit în țara de la Antipozi în 2023, după ce ministrul Imigrației i-a reactivat viza, menționează Prosport.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”