11:03:58 18.10.2024
Stiri

Noua Strategie de apărare a R. Moldova pornește mașinăria rusă de PROPAGANDĂ: ,,R. Moldova a început să primească arme americane”

Actualitate 22.07.2024 09:28 Vizualizări922 Autor: ZiarulNational
Noua Strategie de apărare a R. Moldova pornește mașinăria rusă de PROPAGANDĂ: ,,R. Moldova a început să primească arme americane”


Guvernul de la Chișinău a aprobat Strategia Națională 2024 - 2034, adaptată la situația regională și tendințele sistemului internațional de securitate.

Strategia Națională de Apărare a R. Moldova a fost aprobată de Guvernul de la Chișinău pe 17 iulie. Potrivit ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, Strategia identifică potenţialele riscuri şi ameninţări în domeniul apărării naționale.

Imediat după anunțul privind aprobarea Strategiei Naționale de Apărare, propaganda rusă a venit exact cu tema care creează cele mai mari spaime în rândul populației moldovene - subiectul neutralității R. Moldova, insinuându-se încă o dată că Guvernul de la Chișinău aduce R. Moldova mai aproape de război, informează DefenseRomânia.

,,Echipamentul american este transferat noaptea în R. Moldova”, titrează publicația rusă de propagandă Nezavisimaya Gazeta.

R. Moldova a început să primească arme americane sub acoperirea exercițiilor militare, mai spune publicația, care pune sub semnul întrebării declarațiile ministrului Anatolie Nosatii care arătat că tehnica este destinată exercițiilor militare.

Propaganda rusă e tot mai speriată că R. Moldova se înarmează până în dinți. ,,Bugetul Ministerului Apărării este în creștere. R. Moldova cumpără radare, se încheie acorduri internaționale de înarmare a țării” mai scrie NG.

Dar ce înseamnă înarmarea R. Moldova, de care se tem rușii atât de mult? În plus față de tehnica militară veche de decenii, Armata R. Moldova va avea în dotare sisteme radar, 20 de vehicule Humvee, 19 transportoare de trupe Piranha 3 recondiționate, dar neînarmate.

Așa cum nota anul trecut și DefenseRomania, tactica de a prezenta Chișinăul ca având intenții agresive revine constant în media rusă de propagandă. Spre exemplu, șeful SMG al R. Moldova recunoștea că Armata nu dispune de tancuri, avioane de luptă sau elicoptere funcționale.

Elaborarea noii Strategii de apărare a fost determinate, în mare parte, de situația regională și tendințele sistemului internațional de securitate.

Strategia națională de apărare adoptată de Guvern, identifică trei riscuri majore la adresa suveranității și integrității teritoriale a R. Moldova:

  • războiul împotriva Ucrainei creează inclusiv premisele „imediate” și „permanente” pentru o posibilă agresiune armată și asupra R. Moldova;
  • acțiunile de tip hibrid desfășurate de Federația Rusă, direct sau prin intermediul unor ”interpuși” din R. Moldova;
  • staționarea ilegală a trupelor ruse în regiunea transnistreană, precum și forțele armate separatiste.

De asemenea, documentul prevede ca R. Moldova să crească treptat bugetul de apărare astfel încât, în 2030, va ajunge la 1% din Produsul Intern Brut, notează TVRMoldova.

„Chiar dacă aceste măsuri au fost adoptate târziu de către Parlamentul de la Chișinău, abia acum R. Moldova încearcă să recupereze ce nu s-a făcut timp de trei decenii. Astfel de strategii urmau să fie adoptate, începând cu anii 1990. Dar este bine că acești pași au fost făcuți, au fost identificați principalii furnizori de instabilitate”, a declarat expertul Mihai Isac, pentru RadioMoldova.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.10.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Cum să tăiem elanul ...

14.10.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce separatiștii v...

11.10.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ziarul NAȚIONAL a al...

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md