Noua șefă a Procuraturii Anticorupție a depus JURĂMÂNTUL: „Aveți sarcina dificilă de a transforma PA într-un etalon al luptei împotriva corupției și de a accelera lupta împotriva marii corupții”
Noua șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a depus astăzi, în fața membrilor Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), jurământul că va respecta cu strictețe Constituția și legile R. Moldova.
„Eu, Veronica Dragalin, jur să respect cu strictețe Constituția, legile R. Moldova, drepturile și libertățile omului și să-mi îndeplinesc conștiincios obligațiile ce îmi revin”, a declarat Dragalin.
Dragalin a fost îndemnată, conform tradiției, să sărute drapelul de stat al R. Moldova.
Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a reiterat așteptările pe care le are societatea de la noua șefă a Procuraturii Anticorupție.
„Eu îi doresc doamnei Dragalin să transforme Procuratura Anticorupție într-un etalon al luptei împotriva corupției, care să reziste în timp. De asemenea, îi doresc să accelereze lupta împotriva corupției mari, astfel încât cetățenii R. Moldova să vadă că avem o instituție care face dreptate. Eu sunt optimist și sunt deschis să avem o colaborare instituțională. Dacă e nevoie de anumite modificări legislative, atunci le discutăm și le vom promova”, a precizat Litvinenco.
De menționat că Veronica Dragalin și-a început activitatea în fruntea Procuraturii Anticorupție pe 1 august, după ce la mijlocul lunii iunie a câștigat concursul pentru șefia instituției.
Ministrul de Externe de la București, Emil Hurezeanu, și Kaja Kallas, discuții despre strategia UE la Marea Neagră, extinderea UE cu R. Moldova și Ucraina și sprijinirea Chișinăului în actuala criză energetică
PLANURI // Investiții de milioane în școli, universități și grădinițe în 2025, alimentație gratuită pentru elevii din clasele a V-a – a IX-a și curriculum nou
NOU // Observatori delegați de MEC în toate clasele ce vor susține examene de absolvire a gimnaziului în 2025, examene evaluate extern la câteva discipline din colegii și centre de examinare dotate cu camere de luat vederi în șase universități