NOU // Proprietarii mijloacelor de transport cu numere de înmatriculare străine le vor putea vămui cu o reducere de 70%
Mijloacele de transport cu termenul de exploatare mai mare de 7 ani la data achitării drepturilor de import, care circulă pe teritoriul Republicii Moldova, dar sunt înmatriculate pe teritoriul altui stat sau în stânga Nistrului, ar putea fi plasate sub regimul vamal de import cu achitarea accizei în mărime de 30% din cota accizei stabilită pentru anul 2023.
Totodată, mijloacele de transport auto, care au fost introduse pe teritoriul Republicii Moldova până în data de 1 ianuarie 2023, dar care actualmente nu mai există - au fost distruse sau vândute la piese, fapt confirmat prin documente justificative sau declarația pe propria răspundere a persoanei, vor fi excluse, la cererea persoanei care a introdus pe teritoriul Republicii Moldova și a declarat prin acțiune acest mijloc de transport, din sistemul informațional al Serviciului Vamal după achitarea drepturilor de import în mărime de 15 000 de lei.
Parlamentul a aprobat astăzi un proiect de lege care stabilește aceese facilități, document semnat de un grup de deputați ai Fracțiunii parlamentare a Partidului Acțiune și Solidaritate.
Deputatul Ion Groza, unul dintre autorii inițiativei legislative, a argumentat că acciza aplicată în prezent pentru automobilele care au statutul respectiv este unul exagerat și depinde de volumul motorului autoturismului.
Potrivit aceleiași surse, începând cu 1 ianuarie 2024 va intra în vigoare noul Cod Vamal, iar una din prevederile acestuia este limitarea aflării pe teritoriul Republicii Moldova până la 180 de zile pe parcursul unui an a mijloacelor de transport care au plăcuțe cu număr de înmatriculare pe teritoriul altui stat. Astfel, noile norme vor crea mari dificultăți pentru zeci de mii de cetățeni ai Republicii Moldova, proprietari ai acestor mijloace de transport.
Datele oficiale arată că pe teritoriul Republicii Moldova circulă în jur de 180 de mii de mijloace de transport care sunt plasate sub regimul vamal de admitere temporară.
Pentru a intra în vigoare, proiectul urmează a fi votat în lectura a doua de deputați și publicat în „Monitorul Oficial”.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski