10:09:36 23.11.2024
Stiri

NOU // Funcționarii din R. Moldova vor fi obligați să-și declare bijuteriile și obiectele de artă

Social 23.02.2016 10:21 Vizualizări2934 Autor: Stela Mihailovici
NOU // Funcționarii din R. Moldova vor fi obligați să-și declare bijuteriile și obiectele de artă posta-romana.ro


Guvernul a pregătit un nou proiect de lege privind declararea averii şi intereselor personale ale funcționarilor. Documentul a fost înregistrat la Parlament și urmează a fi votat la una dintre ședințele viitoare ale deputaților.

Documentul conține mai multe prevederi noi pe lângă cele existente în legislația actuală. Funcționarii vor fi obligați să declare și bunurile imobile care sunt nefinalizate, deținute în proprietate, cu drept de uzufruct, de abitație sau de folosință. În declarația de avere vor fi trecute și bunurile transmise gratuit de funcționar sau de către membrii familiei acestuia către orice persoană fizică sau juridică, dacă valoarea bunului depășește 20 de mii de lei.

Vor fi declarate și activele financiare, adică numerarul în monedă națională sau valută străină care depășesc suma de 20 de mii de lei, care nu fac obiectul unor depuneri în instituțiile financiare sau în conturi bancare.

De asemenea, funcționarii vor fi obligați să indice în document dacă dețin metale prețioase, bijuterii sau obiecte de artă și de cult a căror valoare unitară depășește suma de 20 de mii de lei. Vor mai fi indicate colecțiile de artă, numismatică, filatelie, arme sau alte bunuri a căror valoare depăşeşte suma de 50 de mii de lei.

Declaraţiile de avere și interese personale se vor depune anual, până la data de 31 martie, doar în format electronic prin intermediul serviciului disponibil pe pagina web a Centrului Național de Integritate. Toți funcționarii vor putea să-și facă gratuit semnături electronice pentru a putea semna declarațiile.

Centrul Național de Integritate va fi obligat să publice declarațiile primite pe site-ul instituției în cel mult 30 de zile de la expirarea termenelor de depunere a declarațiilor.

Noua lege prevede că nu vor fi publice declarațiile depuse de către ofițerii de informație şi securitate, ofițerii de investigație din cadrul subdiviziunilor cu misiuni speciale ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Centrului Național Anticorupție, Serviciului de Informații și Securitate, Serviciului de Protecție și Pază de Stat, Departamentului instituțiilor penitenciare al Ministerului Justiției și Serviciului Vamal.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md