NOU // Extrase din registrul actelor notariale, eliberate de secretarii consiliilor locale
Secretarii consiliilor locale din R. Moldova vor putea elibera extrase din registrul actelor notariale deținute, stabilește un proiect de lege votat vineri de către Parlament în lectură finală.
Mai exact, funcționarii respectivi vor putea elibera extrase sau copii de pe orice act din arhiva consiliului local, în afara celor care conțin informații secrete, extrase și copii de pe actele de stare civilă.
Secretarul va mai putea elibera extrase din registrul actelor notariale deținute, va putea rectifica sau completa omisiunile în actul notarial întocmit până la data de 1 martie 2019, precum și duplicate ale actelor notariale emise de către secretarul consiliului local până la data de 1 martie 2019.
Ministerul Justiției urmează să elaboreze o instrucțiune metodică pentru secretarii consiliului local și să prevadă taxele pentru asemenea servicii.
Deputata Ersilia Qatrawi, autoarea proiectului de lege, susține că necesitatea modificărilor rezidă din faptul că secretarii consiliilor locale au eliberat, până la 1 martie 2019, mii de contracte de înstrăinare sau schimb al bunurilor imobile, în mare parte cote de teren agricol, iar după acea dată atribuțiile respective au fost delegate notarilor. Drept urmare, cetățenii care pierdeau sau deteriorau originalul actelor respective eliberat până la data de 1 martie 2019 de către secretarul consiliului local nu aveau posibilitatea restabilirii unui duplicat al actului de proprietate.
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani