NOU // Contractele de vânzare-cumpărare pentru unele terenuri agricole NU vor trebui autentificate la notar
Obligativitatea de autentificare notarială a contractelor de vânzare-cumpărare a terenurilor agricole ocupate cu plantații multianuale proprietate privată cu suprafața de până la 0,25 de hectare a fost exclusă din legislație.
Faptul că pe acele trenuri cresc plantații multianuale va trebui confirmat prin actul emis de autoritatea administrației publice locale de nivelul întâi.
Modificarea se conține într-un proiect de lege votat astăzi de Parlament în prima lectură, care actualizează mai multe acte normative pentru a implementa prevederile noului Cod funciar, adoptat anul trecut.
Documentul mai prevede ajustarea Legii taxei de stat la prevederile Codului funciar care stabilește că prețul de vânzare-cumpărare a terenurilor din domeniul privat al statului sau unităților administrativ-teritoriale va fi determinat de către un evaluator. În cazul lipsei raportului de evaluare, prețul va fi determinat de valoarea estimată a terenului în scopul impozitării bunului imobil.
Același proiect ajustează Legea exproprierii pentru cauză de utilitate publică astfel încât, în cazul exproprierii unui teren, cuantumul despăgubirii va fi echivalent cu valoarea de piață a terenului determinată conform raportului de evaluare efectuat de către un evaluator.
De asemenea, este ajustat și Codul civil la prevederile Legii cu privire la activitatea de evaluare, prin care terenurile agricole proprietate a statului vor fi transmise în arendă prin licitație cu strigare/electronică, ținând cont de raportul de evaluare.
O altă modificare propusă vizează completarea Legii cu privire la asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigații cu prevederi care reglementează procedura de clasare a terenurilor irigate și desecate în terenuri neirigate. Acest lucru va fi efectuat la cererea proprietarilor de teren, prin decizia consiliului local, raional sau municipal.
Inițiativa legislativă urmează să fie votată și în lectura a doua de către Parlament.
Au fost stabilite URNELE pentru tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2024. Naționala R. Moldova este plasată în urna a 5-a și va avea parte de adversari PUTERNICI
VIDEO // Firat, ÎNGENUNCHEAT de Mancini. Naționala de fotbal a R. Moldova a pierdut la scor de TENIS în fața Italiei și e cu moralul la pământ pentru partida oficială cu Grecia
Efim Josanu // Să facă altul mai bine! 100 de ani de la nașterea lui J.A.Samaranch