Notar condamnat la închisoare. Va plăti despăgubiri de peste 100 de mii de euro


Un notar a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru abuz de serviciu. Acesta a fost învinuit de procurori că, în iulie 2008, după întocmirea şi autentificarea contractului de vânzare-cumpărare a unui imobil, i-a eliberat vânzătorului, din arhiva biroului său notarial, originalul contractului anterior, care atesta dreptul de proprietate al acestuia asupra imobilul proaspăt vândut.
În baza documentului, persoana și-a luat un credit de 60 de mii de euro, punând în gaj imobilul deja vândut. Procurorii au stabilit că prin eliberarea originalului contractului de vânzare-cumpărare vechi, notarul a prejudiciat interesele generale ale companiei care a dat bani cu împrumut şi a generat posibilitatea prejudicierii unei alte persoane.
Notarul a fost condamnat la trei ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a practica activitatea notarială pe un termen de cinci ani. Judecătoria sectorului Buiucani a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de trei ani.
De asemenea, instanţa de judecată a dispus încasarea de la inculpată a prejudiciului material în mărime de peste 114 mii de euro, prejudiciu moral în mărime de zece mii de lei şi cheltuieli de asistenţă juridică în sumă de cinci mii de lei. Sentinţa este cu drept de atac.
În scurt timp, instanţa de judecată urmează să se pronunţe şi asupra vinovăţiei vânzătorului imobilului, care este învinuit de procurori de comiterea infracţiunii de escrocherie.











































































