Nota 10 din oficiu la BAC pentru o NOUĂ disciplină, în R. Moldova! Ministrul Dan Perciun: „Vom oferi posibilitatea pentru absolvenții de liceu care acumulează anumite certificate de competență la Informatică să fie scutiți de examenul de BAC”
Absolvenții de liceu din R. Moldova ar putea să-și asigure o notă de 10 din oficiu la o nouă disciplină, după modelul limbilor străine.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a anunțat că instituția pe care o conduce a aprobat deja noile standarde, preluate din Uniunea Europeană, iar în prezent se lucrează la elaborarea curriculumului și a metodologiei de evaluare.
„În decurs de două-trei săptămâni, cred că vom introduce și oferi posibilitatea pentru absolvenții de liceu care acumulează anumite certificate de competență la Informatică să fie scutiți de examenul de BAC. Vrem să promovăm mai mult Informatica în rândul elevilor și atunci, după modelul limbilor străine, vor putea să nu mai susțină examenul, dacă obțin niște certificări din timp”, a declarat ministrul Perciun joi-seară, în cadrul Clubului de presă al Școlii de Jurnalism din R. Moldova.
Dan Perciun a adăugat că schimbarea va fi efectuată în baza standardelor clasice europene.
„Săptămâna trecută am aprobat standarde noi, le-am preluat pe cele din UE. Suntem la etapa când facem curriculumul și metodologia de evaluare, ca să standardizăm, după modelul limbilor străine, de la nivelul A1 până la nivelul C2 și să fie o abordare unică la nivelul întregii republici”, a explicat ministrul Educației și Cercetării.
În context, aceeași sursă a accentuat suportul semnificativ și constant din partea donatorilor pentru digitalizarea sistemului educației din R. Moldova.
„Cel mai recent am distribuit 5 000 de laptopuri pentru școli, vineri vin 70 de table interactive. Din proiectul Băncii Mondiale au fost dotate 170 de laboratoare digitale. Cred că reușim să mai dotăm vreo 300 din resursele puse la dispoziție de Guvernul României”, a enumerat ministrul.
Potrivit lui Dan Perciun, „nu întotdeauna ce se oferă este și utilizat” și ar mai fi de lucru și în ceea ce privește dezvoltarea competențelor digitale ale profesorilor.
În paralel, Ministerul Educației și Cercetării dezvoltă un șir de sisteme digitale, care vor fi extrem de utile pentru sistemul educațional, cum ar fi introducerea datelor în sistemul vocațional-tehnic, urmează digitalizarea procesului de admitere la universitate, a managementului universitar etc.
Restricțiile privind accesul în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău, ANULATE din 23 noiiembrie
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"