Noi tensiuni în zona de securitate. Agricultorii din Dubăsari sunt împiedicați să-și prelucreze pământurile
Mai mulți fermieri din diferite localități din raionului Dubăsari care-și au terenurile agricole după traseul Râbnița- iraspol au fost împiedicați de către militia locală să-și prelucreze terenurile agricole. Potrivit Asociației „Promo-Lex”, în această săptămână au fost sesizate trei noi cazuri de somare a agricultorilor să stopeze lucrările agricole şi, respectiv, să părăsească proprietatea lor privată. În caz contrar, aceștia i-au amenințat că le va sechestra tehnica agricolă.
Anterior, reprezentanții agenților economici ce operează în acest raion au fost somați să se prezinte la administrația ilegală de la Dubăsari în vederea semnării unor acte ce ar echivala cu recunoașterea pierderii dreptului de proprietate asupra acestor terenuri și transferarea acestor terenuri în proprietatea administraţiei ilegale din estul ţării. Astfel, li s-a explicat faptul că numai în asemenea condiţii agenţii economici şi agricultorii ar putea continua lucrările agricole.
Mai mult decât atât, miliția locală interzice și accesul la depozitele amplasate la est de traseul Râbnița-Tiraspol, ce aparțin mai multor agenți economici din satul Doroţcaia, raionul Dubăsari. Agenții economici nu pot obține realizarea producției agricole, respectiv achitarea salariilor angajaților care rămân fără surse de existenţă.
De precizat că, la începutul anului 2013, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a comunicat R. Moldova și Federației Ruse, opt cereri ce cuprind plângerile a peste 1 500 de proprietari de terenuri agricole, aflate în raionul Dubăsari, precum şi trei societăţi comerciale agricole. Reclamanţii sunt rezidenţi şi locuitori ai localităţilor Doroțcaia, Pârâta, Molovata-Nouă, Pohrebea şi Cocieri, situate pe malul stâng al Nistrului şi deţin cote de teren în apropierea satelor lor. Pe cauza dată au fost deja expediate observații, iar CEDO urmează să se expună în timpul apropiat.
Restricțiile privind accesul în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău, ANULATE din 23 noiiembrie
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"