Noi SPERANŢE pentru bolnavii de cancer din lumea întreagă. Tratament inovator
Noi speranţe pentru bolnavii de cancer din lumea întreagă după descoperirea unui tratament inovator în Statele Unite. Autorităţile americane au aprobat o terapie ce modifică genetic celulele pacientului pentru a lupta împotriva leucemiei şi care a provocat o rată de remisie de 83 la sută după primele trei luni de tratament.
Noul tratament, Kymriah, a fost descoperit de un cercetător de la Universitatea Pennsylvania şi a fost brevetat de laboratorul elveţian Novartis pentru a trata leucemia acută limfoblastică. Acest tip de cancer este cel mai răspândit în Statele Unite, acolo unde anual sunt diagnosticate 3.100 de noi cazuri în rândul copiilor şi tinerilor până în 20 de ani.
Terapia genetică este unică în cazul fiecărui pacient. Celulele imunitare ale acestuia sunt recoltate şi congelate, apoi sunt trimise la un laborator, unde sunt modificate pentru a lupta cu boala.
Kymriah a primit aprobarea în urma unui studiu realizat pe 63 de pacienţi grav bolnavi, a căror rată de remise a fost de 83 la sută. Rezultatul este unul impresionant în condiţiile în care acest tip de cancer este rezistent la medicamente şi prezintă mari riscuri de recidivă.
„Vedem acest lucru drept o piatră de hotar, este primul tratament dintr-o lungă serie ce va aduce un nou domeniu de terapii”, spune şeful proiectului de cercetare.
În prezent, multe companii farmaceutice lucrează la dezvoltarea unor terapii genice diferite pentru alte tipuri de cancer.
Medicii avertizează însă că noul tratament poate avea şi efecte secundare serioase, printre care febră mare, infecţii renale şi congestie pulmonară. Kymriah costă 475.000 de dolari, o sumă comparabilă cu alte tipuri de tratament, precum transplantul de măduvă, al cărui preţ variază între 540.000 şi 800.000 de dolari.
Sursa: realitatea.net
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani