Noi reguli pentru cei care merg în Ucraina! Vor trebui să prezinte obligatoriu o sumă de bani la graniță


Cetățenii străini care intenționează să intre în Ucraina vor trebui să dețină cel putin 400 de euro. Banii sunt necesari și pentru persoanele care doar tranzitează teritoriul Ucrainei. Decizia a fost luată încă la începutul lunii decembrie de Guvernul de la Kiev.
Suma a fost calculată ținându-se cont de coșul minim de consum stabilit pentru perioada respectivă. Suma trebuie să depășească de 20 de ori necesarul pentru o persoană. Călătorii vor putea prezenta grănicerilor atât bani cash, cât și un extras de la bancă care să dovedească că dețin un cont bancar cu suma respectivă sau un card bancar alimentat.
Dacă străinii vor merge în vacanță în Ucraina, vor fi obligați să prezinte la vamă un act care confirmă că și-au rezervat un hotel. În cazul în care au foat contractate serviciile unei companii turistice, vor fi prezentate voucherele eliberate de companii.
Cetățenii care vor fi invitați în Ucraina de rude vor fi obligați să prezinte grănicerilor o scrisoare de garanţie de la gazdă, în care să-și asume toate cheltuielile legate de șederea cetățeanului străin pe teritoriul Ucrainei.
Amintim că, săptămâna trecută, ambasadorul Ucrainei în R. Moldova, Serghei Pirojkov, a fost chemat la Ministerul de Externe să dea explicații pe marginea problemelor apărute la punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene. Asta după ce a fost interzis accesul pe teritoriul Ucrainei a mai multor cetăţeni moldoveni care se deplasau cu mijloace de transport auto sau feroviar. Au fost înregistrate cazuri privind reîntoarcerea de la frontieră a mijloacelor de transport cu mai mult de cinci pasageri. Diplomatul ucrainean a dat asigurări că autorităţile nu au introdus deocamdată noi reguli sau restricţii de traversare a frontierei de stat.











































































