Ministerul Educației anunță NOI reguli la BAC!
Toate examenele de bacalaureat din acest an vor fi supravegheate video, dar pentru a completa măsurile antifraudă, Ministerul Educației (ME) vine cu câteva nouăți.
Potrivit viceministrului Educației, Igor Grosu, dacă un candidat va fi surprins copiind sau având asupra sa materiale interzise, sau va încerca să transmită soluții cu privire la rezolvarea subiectelor, îi vor fi anulate notele la toate probele, nu doar la acea la care a fost comisă frauda, iar acest elev va avea posibilitatea să susţină examenul de bacalaureat abia în sesiunea din anul următor.
„Această acțiune își propune să descurajeze copierea şi, astfel, să creeze condiţii egale pentru candidaţii care doresc să participe la o evaluare obiectivă. Pe această cale, îi îndemn pe toți candidații să se pregătească temeinic pentru bacalaureat și să se bazeze pe cunoștințele și competențele acumulate, pentru că, în caz contrar, risca să piardă un an”, a declarat Igor Grosu în cadrul unui interviu pentru buletinul informativ al ME.
O altă noutate, prevăzută în metodologie, este că Ministerul Educației va avea posibilitatea să retragă diploma de Bacalaureat, dacă ulterior (prin consultarea înregistrărilor video) va constata că un elev a fraudat examenul. „Vom prezenta probele respective în instanțele de judecată și vom insista ca aceasta să retragă diplomele obținute prin înșelăciune”, a spus Grosu.
Un alt element de noutate este că elevii care vor fi suspectați că au intrat în sala de examen cu materiale interzise vor fi verificați cu detectorul de metale. Această măsură nu va fi aplicată asupra tuturor candidaţilor, ci doar asupra celor care vor încerca să trișeze.
Totodată, pe lângă declarația prin care dă asigurări că nu are materiale interzise asupra sa, fiecare elev va semna o declarație că este informat despre faptul că ar putea fi verificat cu detectorul de metale. În cazul în care aparatajul semnalează prezența unui obiect metalic, elevul va trebui să demonstreze că nu are nimic asupra sa. În caz contrar, lucrarea de bacalaureat va fi anulată, iar candidatul va trebui să părăsească sala de examen.
În sesiunea din 2014 a examenelor de BAC va fi mărit numărul asistenților din centrele de Bacalaureat și, de asemenea, va fi și o dublare a retribuției profesorilor implicați în evaluarea testelor, reducând numărul de lucrări pe care va trebui să le verifice un evaluator într-o oră: de la patru la două lucrări pe oră.
Potrivit viceministrului, în anul curent vor susține examenul de bacalaureat în jur de 28 800 de candidați. „Este posibil să suplimentăm numărul centrelor de BAC cu încă trei. La sesiunea curentă s-au înscris peste șase mii de candidați (din cei peste opt mii) care nu au susținut examenele anul trecut. Alte două mii, din varii motive, nu au considerat necesar să o facă”, a mai spus Igor Grosu.
Restricțiile privind accesul în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău, ANULATE din 23 noiiembrie
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"