Prețuri mai MARI la căldură în Chișinău și Bălți, aprobate de ANRE
Tariful pentru căldura livrată de către S.A. „Termoelectrica” în Chișinău va fi în iarna curentă de 2 854 de lei per Gcal, fără TVA, în creștere de peste 31,6 la sută.
Decizia a fost luată astăzi de Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), care a stabilit, de asemenea, și un tarif pentru apa caldă livrată în Chișinău de 407 lei pentru un metru cub, fără TVA.
Potrivit „Termoelectrica” SA, modificarea tarifului a fost influențată de creșterea de trei ori a prețului reglementat pentru furnizarea gazelor naturale.
„Pentru consumatorii conectați la rețelele de presiune medie, prețul la gazele naturale a crescut cu circa 104,8%, iar pentru presiune joasă - cu circa 93,8%, ceea ce presupune o creștere de peste două ori față de prețul gazului inclus în tariful actual al întreprinderii”, arată „Termoelectrica”.
Totodată, ANRE a stabilit în aceeași ședință un tarif pentru energia termică livrată consumatorilor de către S.A. „CET-Nord” în mărime de 3 052 lei/Gcal, iar pentru energia termică livrată consumatorilor de către S.A. „Apă-Canal Chișinău” - un tarif de 3 134 lei/Gcal.
Tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de către Î.M. a „Rețelelor și Centralelor Termice Comrat” a fost stabilit în mărime de 3 342 lei/Gcal.
ANRE a aprobat și prețul reglementat pentru energia electrică produsă de către S.A. „Termoelectrica” în 4,54 de lei/kWh, cu 1,19 lei sau 35% mai mult față de tariful actual de 3,53 de lei. Energia electrică produsă de „CET-Nord” va costa 4,57 de lei per kWh.
Noile tarife vor intra în vigoare de la 1 octombrie curent.
Prețuri reglementate pentru energia electrică produsă în cadrul centralelor electrice de termoficare (fără TVA):
- prețul reglementat pentru energia electrică produsă de către S.A. „Termoelectrica” în valoare de 454 bani/kWh;
- prețul reglementat pentru energia electrică produsă de către S.A. „CET-Nord” în valoare de 457 bani/kWh.
Tarife pentru energia termică livrată în cadrul sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică (fără TVA):
- tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de către S.A. „Termoelectrica” în mărime de 2 854 lei/Gcal;
- tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de către S.A. „CET-Nord” în mărime de 3 052 lei/Gcal;
- tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de către S.A. „Apă-Canal Chișinău” în mărime de 3 134 lei/Gcal;
- tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de către Î.M. „Antermo” în mărime de 3187 lei/Gcal;
- tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de către Î.M. a „Rețelelor și Centralelor Termice Comrat” în mărime de 3 342 lei/Gcal.
Exerciții militare ale rușilor în Transnistria cu tehnică blindată ce trebuia retrasă din 2003: Delegația Chișinăului în CUC denunță „discreditarea considerabilă” a mecanismul actual de menținere a păcii la Nistru
VIDEO // Separatistul Krasnoselski, pus să arate cât de mărinimoasă e Rusia, după ce „Gazprom” a lăsat în frig și întuneric Transnistria: „Rusia a făcut tot posibilul ca să livreze gaz, dar R. Moldova se opune”. Replica Guvernului de la Chișinău
VIDEO // Cetățenii R. Moldova care se află peste hotare trebuie să achite prima de asigurare medicală? Precizările CNAM