Noi lovituri ucrainene cu drone: depozit rusesc de rachete și stații de gaze naturale, ținte în Belgorod, Tambov și Saratov.


Ucraina a anunțat vineri că a desfășurat un atac în noaptea de joi spre vineri asupra unui depozit de rachete și a două stații de compresie a gazelor naturale din Rusia, cu puțin timp după ce Vladimir Putin și-a exprimat rezervele față de un armistițiu de 30 de zile în conflictul din Ucraina, un armistițiu propus de Statele Unite și acceptat de Kiev.
Forțele ucrainene își continuă ofensiva asupra țintelor militare și energetice ale Rusiei, ca răspuns la invazia și bombardamentele zilnice începute în februarie 2022. Serviciile speciale ucrainene (SBU) au anunțat într-un comunicat că dronele lor au lovit, în noaptea de joi spre vineri, "un depozit de rachete pentru sistemele de tip S-300/S-400" în regiunea Belgorod, situată la granița cu Ucraina, provocând mai multe explozii.
De asemenea, SBU a precizat că a vizat două stații de compresie a gazelor naturale din regiunile Tambov și Saratov, aflate la sute de kilometri de front și a lovit cu succes aceste obiective folosind drone dezvoltate în Ucraina, ca răspuns la atacurile rusești.
Potrivit comunicatului, această "operațiune specială" a SBU urmărește să reducă capacitatea de finanțare a războiului împotriva Ucrainei și potențialul militar al armatei ruse. Un alt atac cu drone lansat de Ucraina a provocat un incendiu la un depozit de petrol în Tupase, în regiunea Krasnodar, conform declarațiilor guvernatorului Veniamin Kondratiev.









































































