Noi echipamente pentru construcția Liniei electrice Vulcănești-Chișinău au ajuns în Republica Moldova
O nouă partidă din echipamentele pentru construcția Liniei electrice Vulcănești - Chișinău a ajuns în Republica Moldova. Potrivit Ministerului Energiei, este vorba de patru faze de autotransformator, necesare pentru modernizarea Stației Electrice Chișinău 330 kV.
„Aceste echipamente, cu greutatea totală de peste 600 de tone sunt livrate în perioada 1 - 18 martie în condiții speciale, cu mijloace de transport agabaritic și cu escortă de poliție. În total vor fi livrate peste 20 de camioane cu echipamente și patru unități de autotransformatoare monofazate cu o sarcina nominală de 210 MVA fiecare”, arată Ministerul Energiei.
Modernizarea stației este parte a proiectului de construcție a liniei electrice de 400 kV Vulcănești – Chișinău și va permite racordarea acesteia la sistemul electric al municipiului Chișinău. Linia va consolida securitatea energetică a țării și transporturile transfrontaliere de energie dintre Republica Moldova și România. Astfel, se va spori capacitatea de alimentare cu energie electrică a nodului de consum din zona centrală a țarii, inclusiv și municipiul Chișinău și se va asigura funcționarea sigură și fiabilă a întregului sistem electroenergetic al Republicii Moldova.
Proiectul de execuție a liniei este în proces de elaborare și coordonare; echipamentul de bază a fost produs, testat în fabrică și este în proces de livrare. Lucrările de construcție urmează a fi inițiate în perioada urmatoare.
Contractorul (Asocierea companiilor Siemens Energy SRL, Electromontaj SA si Energotech SA, România) este responsabil de totalitatea lucrărilor de proiectare, producere, livrare, instalare, testare, punere în funcțiune și instruire pentru o nouă celulă de 330 kV conectată la noile autotransformatoare de 400/330/35 kV extinderea instalației existente de 330 kV, o nouă celulă de 400 kV pentru LEA Vulcănești-Chișinău, patru autotransformatoare de 400/330/35 kV și un autotransformator auxiliar de 35/0.4 kV pentru servicii proprii.
METEO // Vremea schimbă foaia: Cod galben de scădere a temperaturii medii zilnice și de ghețuș
VIDEO // România ADERĂ astăzi la programul Visa Waiver. Când vom putea călători propriu-zis fără viză în SUA. Care sunt documentele, costurile și pașii care trebuie urmați
R. Moldova a cumpărat energie electrică în valoare de peste 15 MILIOANE de euro de la începutul anului 2025. Peste 57% din energia consumată provine din România