Noi DEZVĂLUIRI despre „misiunea” Ambasadorului Neguța la Moscova: „Ceea ce informa Neguța MAEIE era și este „floare la ureche” în comparație cu ceea ce făcea în realitate la Moscova. Despre asta cunoaște SIS...”
Ambasadorul R. Moldova în Federația Rusă, Andrei Neguța, nu ar reprezenta la Moscova interesele republicii noastre, ci exclusiv interesele președintelui Igor Dodon, susține deputatul Iurie Reniță. Mai mult, Dodon ar fi făcut „un târg” cu fostul Ambasador la Moscova, Dumitru Braghiș, doar ca să aibă omul său în capitala Rusiei.
„Nu o singură dată în ultimii ani am atenționat, în mod public, că Andrei Neguța, fostul comunist, actualmente socialist, nu este Ambasadorul R. Moldova la Moscova, ci Ambasadorul personal al lui Igor Dodon la Kremlin și în structurile FSB-iste. Încă din 2010 acesta s-a aflat sub umbrela protectoare a lui Marian Lupu și Dumitru Diacov, inclusiv a unui viceministru PD-ist de la Externe, mare admirator și el al Moscovei, dar și promotor activ al națiunii civice moldovenești.
„Plecarea benevolă” în 2017 a lui Dumitru Braghiș din funcția de Ambasador în Federația Rusă (răsplătită de Dodon cu acordarea Ordinului Republicii) a urmărit scopul primordial de a-l reconecta oficial pe Andrei Neguța la rețelele serviciilor secrete rusești, acesta fiind într-o relație specială și permanentă cu generalul Serviciului rus de Informații Externe, Vladimir Cernov (Departamentul moldovenesc din Administrația de la Kremlin).
Ceea ce informa Neguța la Ministerul de Externe de la Chișinău era și este „floare la ureche” în comparație cu ceea ce făcea în realitate la Moscova, informându-l personal doar pe șeful său de partid, Igor Dodon. Acest fapt era cunoscut de toți foștii miniștri de Externe de la 2017 încoace (inclusiv de cei de la SIS), dar niciunul din aceștia n-a avut elementarul curaj să-l revoce din funcție”, menționează fostul dimplomat Reniță.
Sursa citată menționează că, odată cu plecarea definitivă a lui Igor Dodon de la Președinție, va trebui neîntârziat de inițiat procedura de revocare din funcție a lui Andrei Neguța.
„Acesta nu a reprezentat la Moscova interesele noastre naționale, ci pe cele ale lui Dodon și ale Federației Ruse (similar va trebui de procedat și cu o altă conservă rusească, care este într-o „misiune specială” a lui Dodon în capitala SUA). Nu mai avem nevoie de conserve rusești în diplomația moldovenească, dar și în fruntea statului și a diverselor noastre noastre structuri guvernamentale și de securitate”, a conchis Reniță.
De menționat că deputatul PAS, Dumitru Alaiba, a publicat astăzi documente, care ar demonstra că Ambasadorul Neguța își coordona fiecare pas cu Igor Dodon. Mai mult, șeful statului îi dădea indicații cum să-și redacteze notele pe care urma să le trimită la MAEIE.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2