Noi DEZVĂLUIRI despre arsenalul militar al Rusiei. Care este PLANUL lui Putin
Ministrul ucrainean al Apărării, Stepan Poltorak, a declarat luni, la o reuniune a Consiliului interparlamentar Ucraina-NATO, că în zonele „ocupate” din regiunea ucraineană Donbas (est) se află 42 500 de „terorişti şi militari ruşi”, relatează Ukrinform în pagina electronică, informează medifax.ro.
„În prezent, contingentul comun al forţelor armate ruseşti şi unităţilor armate ilegale staţionate pe teritoriile ocupate temporar ale regiunilor Doneţk şi Luhansk este de 42 500 de persoane”, a declarat Poltorak, potrivit unui corespondent Ukrinform.
Insurgenţii şi-au dublat atacurile asupra poziţiilor aflate sub controlul trupelor ucrainene la sfârşitul lui mai şi începutul lui iunie, în comparaţie cu situaţia din aprilie, a declarat ministrul.
„Rusia îşi menţine forţele de-a lungul frontierei cu Ucraina”, a mai declarat ministrul ucrainean.
„Numărul total al militarilor Federaţiei Ruse (menţinuţi în zona de frontieră) este de 55 000, iar al unităţilor de armament şi echipament de 3 700”, a adăugat el.
Forţele armate ucrainene apreciază că „teroriştii” urmează să-şi concentreze eforturile asupra creării şi conducerii forţelor armate ale „republicilor populare” de la Doneţk (DPR) şi Luhansk (LPR).
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”