21:28:18 02.11.2024
Stiri

„Ultima redută” a căzut! Ce urmează?

Politică 12.07.2019 09:21 Vizualizări4458 Autor: Nicolae Negru
„Ultima redută” a căzut! Ce urmează?


Semne diacritice

Procurorul general Eduard Harunjen a cedat. El promitea să reziste presiunilor noii guvernări, dar nu s-a ținut de cuvânt.

Deși în declarația de demisie el vorbește demn, curajos, despre „atacuri fără precedent … concertate în mod evident de grupuri de interese sau politicieni speriați de o procuratură profesionistă și independentă”, de „amenințări cu răfuială”și își motivează decizia de a pleca din funcția de procuror general pentru a opriatacurile furibunde asupra instituției” ca „procurorii săfie lăsați să lucreze să poată finaliza dosarelela care lucrează, inclusiv cele de răsunet, care îi vizează pe unii din zona politicului”, ca decizia sa „să aibă și rolul de a stopa acțiunile ilegale împotriva independenței funcționării Procuraturii Generale, să pună punct acestui mod de a subjuga politic instituțiile de drept”, în cererea depusă la președinție el invocă doar „motive de sănătate”.

Cu alte cuvinte, Harunjen nu a îndrăznit să pună pe masa lui Dodon adevărata cauză a plecării sale, încheindu-și cariera cu un „fâs”. Faptul că acest Consiliu Superior al Procurorilor nu s-a temut să fie de partea sa, că la plecare a fost aplaudat de colegii procurori ar sugera că s-a grăbit cu demisia. El transmite succesorului său un „sceptru” viciat, o independență declarativă, formală, care nu rezistă în fața agresiunii, violenței politice.

Demisia sa este o victorie simbolică a coaliției ACUM-PSRM, dar una prea „chinuită”, cu care nu se poate mândri tare, căci a fost obținută prin procedee bolșevice, prin atacuri, șantaj și amenințări. „Coordonatorul” fugind, i-a revenit procurorului general să suporte toată furia, toată nemulțumirea, supărările, frustrările acumulate în ultimii trei ani. Deși, ultimul cuvânt într-un proces judiciar îi aparține judecătorului, Harunjen a fost numit „ultima redută” a lui Plahotniuc și s-a considerat că s-a spus totul despre el.

Nu, nu excludem că el a îndeplinit comenzi politice (una ar fi „trocul” cu profesorii turci) și nu în apărarea lui Harunjen sunt scrise aceste rânduri, soarta lui nu ne preocupă deloc, ci în apărarea legii, a independenței justiției. Un stat de drept, o democrație nu se construiește călcând Constituția. Procurorul general putea fi demis fără psihoză sau „găselnițe” juridice, ci prin presiunea probelor și forța argumentelor, dacă ele există. Dar o evaluare competentă, obiectivă a activității lui Harunjen nu a mai fost prezentată societății, s-a operat cu acuzații „publicistice”, cu impresii și percepții (unele împărtășite și de autorul acestor rânduri), dar acestea pot fi înșelătoare.

Acum, dacă a fost luată „ultima redută” a lui Plahotniuc, a rămas ca noua guvernare să se apuce de lucru, nu-i așa? Alianța ACUM-PSRM, fiind setată pe „curățare totală”, mai este până își va atinge scopul. Așa că spectacolul „dezoligarhizării” va continua și economia va mai aștepta. Aceasta rezultă și din spusele Maiei Sandu la Kiev. Cadrele îndepărtate de PD au șanse să revină și în felul acesta se va produce o „rotație” necesară a cadrelor. Vor reveni și cei plecați? – aceasta-i întrebarea. Căci rotații de cadre am mai avut. Nu și schimbare.

PS: Nu putem trece cu vederea și vizita neplanificată a Maiei Sandu la Kiev, care repune relațiile moldo-ucrainene pe făgașul vechi, „schizofrenic”, de până la cedarea puterii de către PD. Despre aceasta va fi comentariul nostru de luni.



Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
02.11.2024 12:13 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La urne! Avem r...

01.11.2024 08:57 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu sau Putin?

28.10.2024 13:50 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Atipicul stride...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va deveni președintele R. Moldova după turul doi al alegerilor prezidențiale de pe 3 noiembrie 2024?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md