Nicolae Negru // Remanierea ca supapă
Semne diacritice
Andrei Năstase, ex-președintele Platformei DA, consilier municipal, acuza reprezentanții actualei guvernări de „analfalbetism funcțional”, considerându-i inferiori din punct de vedere profesional celor din perioada Plahotniuc, Dodon. Ceva mai înainte, Năstase se pronunța pentru schimbarea Guvernului „în totalitate”, apreciind că întreaga echipă guvernamentală, „cu câteva excepții”, este „incompetentă și ineficientă”.
Un alt reprezentant al Platformei DA, Gheorghe Petic, care a stat la închisoare în urma unui viol înscenat, pleda cu câteva zile în urmă, pe o rețea socială, pentru demiterea actualei ministre de Interne și instalarea în locul ei a lui Alexandru Jizdan, fost ministru care, spune Petic, a contribuit la condamnarea sa ilegală, dar este un adevărat „profesionist”.
Am putea pune aceste demersuri hiperemotive, chiar bizare, pe seama unor resentimente și frustrări de ordin personal, dacă pentru remanierea Guvernului nu s-ar fi pronunțat și reprezentanți ai altor partide proeuropene și unii experți pe care nu-i putem suspecta că ar fi interesați în obținerea vreunui post guvernamental. Vocile lor răzlețe se alătură „corului” isteric anti-PAS al forțelor proruse și oligarhice, pentru care răsturnarea actualei guvernări este o chestiune de viață și de moarte politică.
Fără să vrea, Năstase, colegii săi și alți politicieni proeuropeni (cu unele excepții) conferă credibilitate acțiunilor revanșarde, destabilizatoare ale partidelor finanțate de Șor, Platon, FSB, care cheamă oamenii în stradă, ca să-i ajute să se salveze de închisoare. Însă, după cum s-a mai spus, această alianță conjuncturală, monstruoasă, împotriva guvernării PAS nu le adaugă voturi partidelor proeuropene.
Dacă e să credem sondajelor, în intenții de vot câștigă doar PSRM, PCRM și Partidul Șor, demonizarea PAS îi avantajează doar pe tâlharii fugari și Rusia, Năstase și alți lideri de opoziție extraparlamentară pomenindu-se în rolul ingrat și nițel ridicol de „idioți utili”. Sergiu Mocanu, liderul Mișcării Populare Antimafie, îi preîntâmpina pe proeuropeni că există pericolul de a contribui la acțiunile diversioniste ale Rusiei în Republica Moldova.
Mai nou, cu mesaje de remaniere „fundamentală” și nevoia de schimbare a Guvernului „în cel mai scurt timp” au venit și ex-premierii Ion Sturza și Vlad Filat. Primul afirmă că în Guvern au nimerit mulți oameni „întâmplători”, iar ultimul avertizează că vom avea o toamnă „foarte fierbinte și o iarnă foarte rece”, dacă nu se va guverna rațional. Ex-premierul Ion Sturza mai dă de înțeles că dispune de informație precum că guvernarea pregătește o remaniere serioasă într-un viitor nu tocmai îndepărtat.
Într-adevăr, în cadrul unei emisiuni la un post de televiziune, Maia Sandu nu a negat necesitatea unor remanieri, dar a spus că decizia îi va aparține premierului Natalia Gavrilița. Fiindcă doi miniștri au și plecat, putem spune că remanierile au început și criticii guvernării bat cu nerăbdare în ușa deschisă. Cu alte ocazii, Maia Sandu a vorbit despre deficitul de cadre și lipsa de doritori de a lucra în în instituțiile publice. Și deoarece recrutarea se face pe criterii de partid, acest deficit este și mai accentuat. Dar nu e obligatoriu ca miniștrii să fie numai din PAS.
Maia Sandu, Igor Grosu, președintele PAS, Natalia Gavrilița trebuie să țină cont și de faptul că remanierea nu e numai o necesitate administrativă, ci, uneori, și un instrument politic. Remanierea poate fi aplicată și de dragul remanierii, ca un fel de „supapă” pentru a preîntâmpina o „explozie” socială, în cazurile când e nevoie de scăzut presiunea internă. Toamna a venit, s-au anunțat proteste și curând se va putea afla temperatura lor reală. Guvernarea trebuie să fie pregătită să reacționeze mai repede decât opozanții animați de interese personale, dubioase și de emoții corespunzătoare.
FOTO // Carnagiu pe traseul R-30, la intersecția cu drumul de acces în satul Cioburciu. Un bărbat a murit, iar cinci persoane au fost transportate în stare gravă la spital, în urma unui accident rutier
Inundaţii în Spania: Cel puţin 26 de cetăţeni străini printre victime
Secretarul general al NATO cere sprijin suplimentar pentru Ucraina, în contextul apropierii sezonului rece