Politica a trei Moldove

Moscova nu a reacționat în niciun fel la „comentariul” Chișinăului în legătură cu decizia proaspătului „prezident” al separatiștilor transnistreni de a deschide o „reprezentanță” și a numi un „reprezentant plenipotenţiar” al regiunii separatiste în capitala Federaţiei Ruse. Tăcerea ei la reacția întârziată, conciliatoare, din partea Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) demonstrează gradul de respect pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova. Moscova tratează Transnistria ca pe o gubernie proprie sau ca pe o „țară”, în funcție de situație, nu de azi și nu de ieri. Doar când e vorba de datoriile astronomice ale transnistrenilor către „Gazprom”, Rusia își amintește că teritoriul respectiv nu îi aparține.

Această politică duplicitară s-a „formalizat” odată cu numirea lui Dmitri Rogozin în funcția de reprezentant special al președintelui rus în Transnistria, în martie 2012. Guvernarea „proeuropeană” de atunci a tăcut și l-a acceptat în acest rol, cum l-a acceptat și cea de azi. Deschiderea unei „reprezentanțe” transnistrene la Moscova este una dintre consecințele acestui accept.

Dacă era consecvent, Chișinăul ar fi avut mult mai multe ocazii de protest. Un exemplu din cele mai recente este felicitarea lui Serghei Lavrov adresată noului „președinte” al regiunii separatiste și participarea ambasadorului rus Farit Muhametșin la inaugurarea acestuia. Muhametșin a ținut, de altfel, un discurs în care s-a referit la o parte din teritoriul Republicii Moldova ca la o „țară”. El și-a exprimat speranța că Krasnoselski va folosi în deplină măsură „experiența acumulată în relațiile dintre țările noastre (Rusia și Transnistria – n.n.)”. Să nu fi fost atent nimeni din MAEIE la ce vorbește Muhametșin?

E adevărat că, după ce liderul separatist a fost felicitat de președintele nou ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, protestul Chișinăului în legătură cu comportamentul lui Lavrov și Muhametșin ar fi arătat ridicol. Moscova urmărește federalizarea și obținerea dreptului de veto, prin Tiraspol și Comrat, asupra politicii externe a Republicii Moldova, dar, fiind conștientă că programul maxim nu e simplu de realizat, are elaborat și un plan B: construirea și recunoașterea de facto a unui alt stat „moldovenesc”.

A unui stat „cu adevărat moldovenesc”, în contrast cu Republica Moldova care, afirmă Rogozin, a pășit pe drumul „românizării”. Menținerea transnistrenilor într-un ghettou cultural, educațional de tipul celui instaurat în RSSM, cramponarea de alfabetul chirilic, hărțuirea școlilor care nu renunță la alfabetul latin, la manualele și programele de studii din dreapta Nistrului, face parte din scenariul celei de-a doua Moldavii, care să fie recunoscută de facto dacă nu de jure, cu trupe ruse pe teritoriul ei.

Sub pretextul grijii față de cetățeni, Rusia luptă acum să obțină recunoașterea plăcuțelor de înmatriculare auto, a diplomelor și a unui prefix telefonic internațional propriu pentru această Moldavie. Și, cu ajutorul Germaniei, era cât pe ce să reușească acest lucru vara trecută, dacă societatea noastră și o parte a guvernării nu opunea rezistență în fața presiunii unilaterale. Chișinăul face acum o mișcare corectă din punct de vedere tactic, insistând, din aceeași grijă față de cetățeni, ca „lista chestiunilor de pe agenda de negocieri formulată în Protocolul de la Berlin” să fie extinsă.

Conform declarației ministrului de Externe, Andrei Galbur, făcută după întâlnirea cu Sebastian Kurz, ministrul austriac de Externe, președintele în exercițiu al OSCE, problemele care preocupă Chișinăul se referă la „asigurarea liberei circulaţii a persoanelor, bunurilor şi serviciilor între cele două maluri ale Nistrului, deschiderea podului din preajma localităţilor Gura Bâcului şi Bâcioc, asigurarea condiţiilor necesare pentru buna funcţionare a şcolilor din regiunea transnistreană cu predare în baza grafiei latine, asigurarea accesului liber al fermierilor din raionul Dubăsari la terenurile lor agricole situate după traseul Tiraspol-Râbniţa și asigurarea respectării drepturilor omului în regiunea transnistreană”.

Se poate paria că Rusia nu va fi de acord cu restabilirea liberei circulații a persoanelor, cu respectarea drepturilor omului, ca beneficiile „pașilor mici” în procesul reglementării transnistrene să fie extinse asupra cetățenilor de pe malul drept al Nistrului. Căci aceasta ar eroda fundamentul statului separatist. Două Moldove nu înseamnă renunțarea la federalizarea Republicii Moldova și la crearea unei baze militare pe teritoriul ei, ci doar o altă cale de a ajunge în acest punct, pentru a domina regiunea și a lovi mai ușor România. Harta Moldovei medievale, pe care i-a dăruit-o Putin lui Dodon, ar sugera cât de urâte, iraționale, nebunești pot fi planurile Moscovei. Iraționale, fiindcă nu sunt apărute din necesitate, ci din fantasmele unei măreții reflexive, în declin, evanescente, din ideea că se poate profita de coloana dodonilor.