Nicolae Negru // Numai protejându-l pe Dodon, Stoianoglo va demonstra că este independent
Semne diacritice
Imaginile video cu președintele Dodon acceptând o pungă (un „kuliok”) cu bani de
Filmul e prea scurt
În primul rând, filmarea e de foarte scurtă durată, „de doar 15 secunde”, și nu se pot trage concluzii serioase privind coruperea unui președinte, cogeamite șef de stat, în baza acestor imagini caleidoscopice. E adevărat, dacă punem la socoteală și imaginile precedente, în care Dodon explică de ce e nevoit să ceară bani de
Dodon nu este egoist, nu ia banii pentru el
Mai cu seamă că Dodon spune clar că nu ia banii pentru el personal, ci pentru „plata salariilor” tovarășilor săi și nu o face din capul său, ci la indicația lui Kozak (a se vedea în acest sens imaginile video pe care Procuratura Generală le-a ignorat deja, în care Dodon recunoaște că primește până la 1 milion de euro lunar de
Un candidat solid
Chiar dacă lui Dodon i-au mai venit niște bani prin Bahamas, chiar dacă el cheltuiește mai mult, mult mai mult decât câștigă, să nu uităm că îl mai ajută și părinții, l-a mai ajutat și Erdogan în schimbul celor șapte profesori turci dați pe mâna lui puternică, de aceea „pșâdintele” trebuie lăsat în pace, de ce să-l deranjăm cu fleacuri, căci e un candidat solid, cu șanse mari la Președinție. O mai ia el pe arătură, la propriu și la figurat, dar aceasta probează dragostea lui fierbinte de popor.
S-a filmat fără acordul lui Dodon
În al doilea rând, imaginile vin de
Rusia nu este interesată de noi
Maia Sandu, Andrei Năstase trebuie să se împace cu Dodon, să uite supărarea, să-i mai dea o șansă și să-l ajute să câștige alegerile prezidențiale, ca apoi toți trei împreună să continue dezoligarhizarea și, firește, să continue relațiile echilibrate cu Rusia, care, de altfel, nici nu e interesată de noi.
Ea are destulă bătaie de cap cu încorporarea Belarusului, căci Lukașenko se încăpățânează să rămână independent, apoi trebuie îmblânzită și realipită Ucraina și abia după aceea vine rândul Republicii Moldova. Până atunci, nu avem ce ne agita, ne punem în piept panglica pobedei, ne integrăm frumușel în „russki mir”, în Uniunea Eurasiatică și așteptăm răbdători până când Rusia va fi pregătită să ne înghită și pe noi, trăgându-ne de lanțul transnistrean.
A doua sută de grame
Maia Sandu și Andrei Năstase trebuie să-și mai tempereze preferințele geopolitice, fiindcă, după cum spun rușii, celui de sus îi plac trei încercări. Din prima sută de grame, mai spun ei, nu poți înțelege gustul votcii. A doua sută de grame, al doilea pahar, adică a doua alianță ACUM-PSRM va merge cu siguranță mai bine, iar a treia va cea mai reușită, spre satisfacția tuturor putinofililor platonici și absolvenților de cândva ai cursurilor KGB, convertiți la bloggerism.
Mesagerul veștilor rele
Și încă ceva. Cred cu tărie că practica antică a pedepsirii (a uciderii, ca să fim sinceri) mesagerului care aduce vești proaste trebuie reintrodusă în republicuța noastră. Și primul candidat la glorie negativă trebuie să fie deputatul Iurie Reniță, care a venit cu o veste proastă în cel mai nepotrivit moment, făcând publice imaginile care îl compromit pe președintele Dodon când acestuia îi era lumea mai dragă. Bine că procurorul general Alexandru Stoianoglo s-a priceput să iasă imediat în fața jurnaliștilor și să anunțe că l-a descoperit pe beneficiarul miliardului furat, Plahotniuc, și pe martirul londromatului rusesc, Platon. Astfel, semnificația imaginilor cu Dodon și „kuliok”-ul buclucaș a fost puțin bruiată. În condițiile în care nici nu se știe cu precizie câți bani erau în punga respectivă (doar dacă Plahotniuc nu va pune la dispoziția deputatului Reniță imagini suplimentare, căci din spusele lui Dodon au fost mai multe pungi - „iar îmblați cu kulioașele”), refuzul procurorului general de a se autosesiza în acest caz trebuie salutată, chiar dacă alți procurori spun că astfel a fost încălcată legea.
Arestați-l pe Candu!
Fără îndoială, deputatul Reniță a făcut jocul oligarhului care a urmărit scopul abaterii lui Stoianoglo de la căutarea miliardului, dar, din fericire, procurorul general, care a fost atacat de oligarhie înainte de a candida la acest post, nu s-a lăsat provocat. La urma urmei, un președinte luând o sumă minoră de bani (în pungă nu putea să încapă mai mult de un milion de euro) nu reprezintă o prioritate pentru justiția noastră.
Și - da! – trebuie arestat Candu! Să fie băgat în locul lui Platon! Prea s-a activizat el, de parcă nu Dodon, ci nașul său ar fi președinte. Procurorul care și-a băgat nasul în oala finanțării PSRM a fost pus bine la punct! Numai protejându-l pe Dodon va reuși Stoianoglo să demonstreze că este un procuror independent și antioligarhic!
PS: Rog adversarii vaccinării obligatorii contra Covid-19, care vor să preîntâmpine astfel introducerea în corpurile lor a micro- și nanocipurilor și a altor dispozitive cu „efecte adverse”, concepute de Bill Gates, ca să-i poată controla pe oamenii de pe glob prin intermediul tehnologiei 5G, să ia în considerare faptul că textul de mai sus e un pamflet.
Valeriu Saharneanu // La alegerile prezidențiale din România a învins, în primul tur, candidatul „de după colț”
Marcel Ciolacu și-a recunoscut înfrângerea, a felicitat-o pe Elena Lasconi și și-a anunțat DEMISIA din funcția de președinte al PSD
DOC // Memorandumul Economic de Țară pentru R. Moldova, lansat de Banca Mondială, pentru a ajuta statul să atingă nivelul mediul al veniturilor din UE pe parcursul „unei generații”: Salarii lunare medii de peste 3 000 de euro în UE