19:35:59 22.11.2024
Stiri

Nicolae Negru // Dodon nu a mers din propria inițiativă, cineva l-a chemat urgent la Moscova

Actualitate 07.08.2020 09:13 Vizualizări6764 Autor: Nicolae Negru
Nicolae Negru // Dodon nu a mers din propria inițiativă, cineva l-a chemat urgent la Moscova


Semne diacritice

Toată lumea se întreabă ce l-a mânat atât de urgent pe Dodon la Moscova, așa încât a „uitat” să-și anunțe în prealabil „prietenii” de pe FB, să dea sfară în țară prin holdingul său mediatic, cum face cu orice ocazie când, i se pare lui, demonstrează că se află în treabă, că iese pe „arena internațională”. Nu a dat vreun semn nici Președinția, obligată să țină „poporul” informat în privința voiajurilor prezidențiale. Noroc de primarul Bălțiului, Renato Usatîi, care le știe pe toate (oare de unde?), înaintea tuturor. Nu este exclus ca el să fi aflat despre vizita lui Dodon înaintea lui Dodon.

Aprofundare aprofundată

O vizită în străinătate (oricât de apropiată) se planifică din timp și Președinția nu are cum să nu știe despre aceasta. Versiunea lui Usatîi pare să fie mai aproape de adevăr: președintele Republicii Moldova nu a plecat din proprie inițiativă, la miez de noapte, spre Mosova. Cineva l-a somat să vină uregent. Iar atunci când secretul plecării sale a ieșit la iveală, el a oferit o explicație-conservă, la care nu s-a gândit prea mult:

„Întreprind o scurtă vizită de lucru la Moscova unde intenționez să mă întâlnesc cu oficiali ruși pentru a discuta aspecte legate de intensificarea și aprofundarea relațiilor de colaborare moldo-ruse în toate domeniile de interes comun. Astfel, planific să discut cooperarea în domeniul economic, facilitarea exportului mărfurilor noastre pe piața rusă, reluarea negocierilor cu Federația Rusă în privința creditului de circa 200 de milioane de euro, posibilitățile de susținere a diasporei moldovenești în Federația Rusă și altele”.

Dar parcă au fost discutate deja, nu o singură dată, și „facilitarea exportului”, și creditul de 200 de milioane de euro (reluarea negocierilor nu a fost discutată de premierul Chicu și premierul Mișustin, la Minsk?), și „posibilitățile de susținere a diasporei”… Dacă ar fi săpat o fântână, ori de câte ori a mers la Moscova „să aprofundeze relațiile de colaborare moldo-ruse”, Dodon reușea să iasă pe partea cealaltă a globului. Ș-apoi, cum să „intensifici” și să „aprofundezi” relațiile de colaborare „în toate domeniile de interes comun” într-o singură zi? E vorba de un blitz-turnir diplomatic?

Ciorbă electorală reîncălzită

Și rezultatele vizitei lui Dodon lasă aceeași impresie de deja-vu, de ciorbă electorală reîncălzită. De exemplu, el se laudă că a convenit cu Dmitri Kozak „să fie examinată posibilitatea” de a acorda Republicii Moldova un „ajutor umanitar gratuit, sub formă de motorină (câteva zeci de mii de tone), pentru susținerea producătorilor agricoli, care au fost cel mai mult afectați de seceta îndelungată”, dar exact despre această „posibilitate” ca fermierii noștri să primească „zeci de mii de tone de motorină” ca ajutor umanitar Dodon vorbea pe 26 iunie, după altă vizită la Moscova. Sau el uită ce promite? Sau crede că volumul motorinei va spori la repetare?

Cine l-a chemat pe Dodon

Cine dintre funcționarii ruși și de ce să-l fi chemat pe Dodon la el? – aceasta-i întrebarea. Să fi aflat abia acum Kozak despre faptul că Dodon s-a lăudat că a strigat la el? Să fi fost vorba despre bugetul electoral pe care trebuie să-l asigure Rusia în viitoarele alegeri prezidențiale în Republica Moldova?

Faptul că „pșâdintele” a fost tratat la Kremlin ca un „funcționar regional de mâna a doua sau a treia”, nu ca un șef de stat aflat în parteneriat strategic cu Rusia, nu înseamnă că Putin a renunțat la Dodon, ci doar că nu mai are nevoie să-l menajeze, fiindcă „pudelul” își recunoaște stăpânul și va îndeplini cu zel orice i se va porunci.

Cum s-a ajuns la aceasta? Nu e greu de ghicit, știindu-se cât de hrăpăreț și corupt e Dodon. Pe de altă parte, cum altfel să fie tratat un președinte care se apucă să discute „probleme” ce nu intră în atribuțiile unui șef de stat, ci ale unor funcționari?

Kozak, ținându-se de nas

Totuși, acel cineva a avut grijă să contracareze zvonul că Dodon nu ar mai avea acces la Putin. Votanții-putiniști l-ar părăsi imediat pe liderul PSRM, dacă s-ar confirma aceasta. De aceea, TASS a emis o „știre” precum că Putin nici nu avea planificată o întâlnire cu președintele Republicii Moldova. Sigur, compromis cu luări de „kulioașe”, de genți cu bani, de mobilă turcească, vacanțe de lux etcetera, Dodon nu mai este un musafir onorabil nici în Rusia, aparențele contează și Putin se va feri să se afișeze cu el, nu va mai vizita Chișinăul, dar interesul imperial e mai presus de greața pe care i-ar putea-o provoca un vasal.

Mai cu seamă dacă acesta este gata să trădeze și să cedeze orice, cum a făcut-o Dodon, recunoscând, de facto, „statalitatea” Transnistriei, dorind să compenseze dezgustul pe care îl provoacă la Kremlin prin slugărnicie și dovezi de credință. Dmitri Kozak, omul de încredere al lui Putin, l-a primit ținându-se de nas.

Un alt semn că Moscova va miza din nou pe Dodon e chiar intentarea unui dosar penal lui Usatîi (pe care l-a adăpostit în condiții de lux, până nu demult), ca acesta să nu ia voturi de la Dodon, ci doar de la Maia Sandu. Un candidat dat în urmărire de procuratura Rusiei nu va fi votat de simpatizanții locali ai lui Putin.

Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md