Nicolae Negru, despre sesizarea lui Sârbu la Curtea Constituțională: „Deputatul PD a detectat o LACUNĂ serioasă în Constituția R. Moldova. Ar fi o culme a IRESPONSABILITĂȚII din partea politicienilor noștri să provoace o asemenea criză”
Sesizarea depusă la Curtea Constituțională de către deputatul democrat Sergiu Sârbu, care vrea să afle dacă Guvernul va putea asigura guvernarea în R. Moldova, în caz că în Parlament nu se va reuși crearea unei majorități parlamentare, iar situația ar fi complicată și după eventuale alegeri anticipate, este una justificată, consideră editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Negru.
„Într-adevăr, deputatul PD a detectat o lacună serioasă în Constituția R. Moldova: după validarea alegerilor pentru un nou Parlament (nu mai târziu de 24 martie), Guvernul îndeplinește numai funcțiile de administrare a treburilor publice, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern. Parlamentul are trei luni la dispoziție ca să formeze un nou guvern (nu mai târziu de 24 iunie) și, dacă eșuează, este dizolvat și se organizează, peste încă două luni (24 august), noi alegeri. Validarea alegerilor pentru noul Parlament mai ia o lună (24 septembrie), apoi încă trei luni sunt necesare pentru formarea unui nou guvern (24 decembrie).
Dacă se eșuează și de data aceasta, alegeri noi pot fi organizate doar în 2020, căci, conform Constituției, Parlamentul nu poate fi dizolvat decât o singură dată în același an. Prin urmare, un nou scrutin poate avea loc doar la sfârșitul lunii februarie 2020, iar validarea alegerilor – la sfârșitul lunii martie”, spune editorialistul nostru.
Nicolae Negru a oferit exemplul Belgiei, care pentru o lungă perioadă nu a putut forma Guvernul, dar spune că nu ne putem compara cu belgienii.
„Belgia este țara care deține recordul la capitolul eșuării formării guvernului. În 2010-2011, ea trecut printr-un blocaj politic care a durat 589 de zile, din cauza neînțelegerii dintre partidele care reprezentau vorbitorii de limbă olandeză și cele care îi reprezentau pe vorbitorii de limbă franceză. Însă economia nu a avut de suferit, fiindcă sarcinile executive au fost îndeplinite de un guvern interimar.
Nu există niciun motiv ca R. Moldova să treacă printr-un asemenea blocaj îndelungat, ea nu poate funcționa ca Belgia în regim „autopilot” și nu va rezista atâta timp fără guvern. Ar fi o culme a iresponsabilității din partea politicienilor noștri să provoace o asemenea criză, pentru care vor plăti în fața alegătorilor”, crede sursa citată.
Totuși, Nicolae Negru speră ca un eventual blocaj să fie evitat prin intervenția legiuitorului și nu a Curții Constituționale. „E de dorit totuși ca un eventual blocaj să fie evitat prin intervenția legislatorului, nu a Curții Constituționale, care interpretează, nu emite legi. Așteptăm cu interes concluzia magistraților”, a conchis editorialistul Ziarului NAȚIONAL.
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md