Nicolae Negru // Despre ocupanți și diplomați
Semne diacritice
Putin încearcă să-i convingă pe ruși că războiul din Ucraina declanșat de el este o „operațiune” pașnică, se desfășoară „conform planului” și că toate „obiectivele” sale vor fi atinse, după ce Victor Zolotov, șeful Gărzii Naționale, recunoscuse, în prezența Patriarhului Kirill al BORu, că „nu totul merge așa de repede cum ne-am dori”. Deși armata rusă a ocupat circa zece la sută din teritoriul ucrainean, inclusiv Crimeea și Donbasul, președintele rus declară că nu urmărește ocuparea teritoriului ucrainean, iar ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, afirmă că Rusia nici nu a atacat Ucraina și nu are de gând să atace pe nimeni.
Soldații ruși o fi mers din propria inițiativă, cu tancurile și tunurile personale, în Ucraina? Rachetele și bombele rusești care cad peste orașele ucrainene, omorând ucraineni, inclusiv femei și copii neînarmați, sunt știri false sau diversiuni ale naziștilor ucraineni, dacă e să-l credem pe reprezentantul Rusiei la ONU.
Ne aflăm în plină realitate orwelliană când „războiul este pace”... Putin îl plagiază pe Hitler și îi numește „trădători naționali” pe rușii care se opun sau fug de război, poliția rusă arestează o cetățeană care ține o foaie cu inscripția „Porunca a 6-a: Să nu ucizi”, armata rusă bombardează clădirea teatrului din Mariupol, în fața și în spatele căreia scrie, cu litere care se văd de la înălțime, „DETI” („Copii”)...
Deși, conform noii legi, rușii care vor afirma că „operațiunea militară specială” din Ucraina este război vor fi amendați sau trimiși la închisoare, deputații partidului de guvernământ „Edinnaia Rossia” din Duma de Stat a Federației Ruse vor să adopte o lege care să le recunoască participanților la „operațiunea specială” din Ucraina dreptul de „veterani ai bătăliilor”...
Putin sugerează că ucrainenii sunt omorâți din cauza că autoritățile de la Kiev nu au ținut cont de „recomandarea” sa, făcută înainte de începutul „operațiunii militare speciale”: să nu opună rezistență armatei ruse. Zelenski nu s-a conformat nici măcar după a fost avertizat că Ucraina riscă să piardă „statalitatea”, dacă ucrainenii vor continua să se apere și vor încerca să oprească marșul triumfător al tancurilor rusești.
Putin mai e revoltat și de faptul că, la „operațiunea militară specială” a Rusiei, Occidentul a răspuns cu „război economic” și o „campanie antirusă”, care îi amintește de... antisemitismul de dinainte de cel de-al Doilea Război Mondial. În mod evident, el percepe realitatea diferit de restul lumii. Ca un șofer pornit pe contrasens, el se indignează că lumea încalcă regulele de circulație. „Celor pe care vor să-i piardă, zeii le iau mai întâi minţile”, spune un proverb din antichitatea greacă.
Între timp, Curtea Internațională Penală a constatat că populația Donbasului nu a fost supusă genocidului, cerându-i Rusiei să oprească războiul și să-și retragă trupele din Ucraina. Kremlinul a și anunțat că nu are de gând să se conformeze. Pe 15 martie, Senatul SUA a adoptat unanim o rezoluție prin care președintele rus Vladimir Putin este recunoscut drept „criminal de război”, iar președintele american Joe Biden a fost de acord cu aceasta, numindu-l „dictator sângeros, un adevărat asasin care duce un război imoral cu poporul Ucrainei”. Curtea Penală Internațională și-a trimis reprezentanții în Ucraina pentru a strânge probe referitoare la crimele de război comise de armata rusă.
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a votat marți, 15 martie, pentru excluderea Rusiei din Consiliul Europei, condamnând astfel agresiunea rusă împotriva Ucrainei. „Prin acțiunile sale, conducerea Federației Ruse reprezintă o amenințare la adresa securității în Europa, urmând o cale care include agresiunea militară împotriva Republicii Moldova și ocuparea regiunii transnistrene, agresiunea militară împotriva Georgiei din 2008, anexarea ilegală a Crimeei, dar și rolul Rusiei în estul Ucrainei, care a culminat cu recunoașterea ilegală a autoproclamatelor republici din Donețk și Luhansk”, se spune în rezoluția APCE.
Referința la Republica Moldova a apărut în ultimul moment, la inițiativa deputatului român Titus Corlățean. Doar doi, din cinci reprezentanți ai Parlamentului de la Chișinău, au votat rezoluția respectivă.
În loc să le mulțumească deputaților europeni pentru solidaritate, șeful diplomației moldave, Nicu Popescu, a încercat să diminueze importanța rezoluției, spunând că e vorba despre o „opinie politică”, adică ceva subiectiv, publicistic, nu neapărat un fapt, nu neapărat o reflecție adecvată a realității. De la Moscova a venit cam același mesaj, în maniera lui Lavrov, fără finețuri diplomatice.
Prudența, teama, motivată, în contextul războiului din Ucraina, de a nu provoca Moscova sărită de pe fix poate fi înțeleasă până la un punct, până la o limită dincolo de care aceasta se transformă în lipsă de demnitate, de principii, în docilitate vasală, în terfelire a „statalității”... Putem înțelege, iarăși până la un punct, calculul electoral, obsesia pentru voturi, dar mai devreme sau mai târziu va trebui să se spună lucrurilor pe nume. Rusia nu ne va respecta, dacă nu ne vom respecta noi înșine, făcându-i jocul, îndeplinindu-ne rolul de „idioți utili”.
După acest război, al cărui sens e că Putin dorește să „transnistrizeze” cu forța armelor nu doar Donbasul, ci întreaga Ucraină, căile noastre și ale Rusiei se despart, ar trebui să se despartă. Căci, spun propagandiștii ruși, Ucraina e o „etapă intermediară”, după care ar putea urma Republica Moldova. Oricât de „cuminte” s-ar manifesta guvernarea noastră, Moscova va găsi motive de supărare. Da, Rusia este ocupant și trebuie să i se spună lucrul acesta direct, măcar din respect pentru adevăr, pentru ucrainenii care se sacrifică pentru libertatea lor și pentru libertatea noastră.
Armata rusă continuă să bombardeze și să tragă în ucraineni, fără pauză, în timp ce Putin și Lavrov vorbesc despre tratative și pace.
Adrian Dupu, omagiu adus eroilor români care și-au dat viața pentru eliberarea Basarabiei: „Să cinstim mereu memoria eroilor neamului și să ducem mai departe valorile și idealurile pentru care aceștia s-au jertfit”
Transfugul Vasile Bolea, una dintre vocile condamnatului Șor din Parlamentul de la Chișinău, a ajuns de râsul... deputaților: „Dacă era despre cumpărarea voturilor...”
Zboruri din Chișinău către o NOUĂ destinație europeană