22:46:23 22.11.2024
Stiri

Nicolae Negru, despre decizia CtEDO în cazul celor șapte profesori turci de la rețeaua de licee „Orizont”: „Banii aceștia să-i scoată din buzunarul lor președintele Dodon, premierul Filip și procurorul Harunjen”

Social 11.06.2019 13:50 Vizualizări2044 Autor: Ziarul National
Nicolae Negru, despre decizia CtEDO în cazul celor șapte profesori turci de la rețeaua de licee „Orizont”: „Banii aceștia să-i scoată din buzunarul lor președintele Dodon, premierul Filip și procurorul Harunjen”


„Cum era de așteptat, „epopeea” cu extrădarea rușinoasă, ilegală a celor șapte profesori turci de la rețeaua de licee „Orizont”, care, de fapt au fost dați pe mâna răzbunătoare a lui Erdogan, în schimbul mobilei pentru cabinetul prezidențial, s-a încheiat prin condamnare la CtEDO”, a declarat editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Negru, rugat să comenteze decizia anunțată astăzi de Curtea de la Strasbourg.

Potrivit lui, magistrații europeni au constatat că R. Moldova a încălcat drepturile cetățenilor străini și a violat articolele 5.1 și 8 din Convenția pentru Drepturile Omului.

„Pentru comportamentul „ilegal” și „arbitrar” al autorităților, adică al lui Dodon și Plahotniuc, cetățenii R. Moldova le vor plăti din buzunarul lor câte 25 de mii de euro fiecărui cetățean turc expulzat, în total iese o sumă „frumoasă” de 175 mii de euro”, spune acesta.

De asemenea, Nicolae Negru solicită că acești bani să nu fie plătiți de contribuabili, dar de cei care s-ar face vinovați de această condamnare la CtEDO.

„Trebuie să cerem ca banii aceștia să-i scoată din buzunarul lor personal președintele Dodon, premierul Filip, procurorul general Harunjen. Dacă nu dispun de aceste sume, pot să împrumute de la Plahotniuc. Eventual, Dodon se poate adresa încă o dată lui Kozak, chiar dacă acesta a întrerupt finanțarea socialiștilor”, a conchis editorialistul nostru.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat astăzi R. Moldova în cazul expulzării, din 6 septembrie 2018, a celor șapte profesori turci de la rețeaua de licee „Orizont”, care au fost dați pe mâna autorităților din Turcia.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md