Nicolae Negru // Alte alegeri, cam aceeași miză
Semne diacritice
La sfârșitul acestei săptămâni, pe 24 noiembrie, cetățenii români sunt chemați să aleagă un nou președinte al României, iar pe 1 decembrie vor fi organizate alegerile în cele două camere ale Parlamentului – Senatul (136 de locuri) și Camera Reprezentanților (330 de locuri).
Participarea la alegeri este cea mai directă cale de a ne face auziți dincolo de Prut, de a influența politica Bucureștiului și relațiile dintre ambele state românești. Peste un milion de alegători, fie că se află în interior, fie că se află peste hotarele Republicii Moldova, pot înclina balanța puterii spre un partid sau altul, spre o strategie mai bună, adecvată intereselor Țării.
Dacă nu votezi, nu poți pretinde că ești român și că te interesează soarta României. Iar dacă nu te interesează soarta României, înseamnă că nu te interesează cu adevărat nici soarta Republicii Moldova, căci aceasta depinde în mare măsură de dezvoltarea României, de funcționarea statului român. Numărul de poduri peste Prut, infrastructura, securitatea economică și energetică, spațiul informațional, cultural și educațional, ruperea de „russkimir”, integrarea noastră europeană nu poate evolua decât prin apropiere strânsă de România.
Or miza acestor alegeri, și prezidențiale, și parlamentare, este continuitatea și stabilitatea strategică a României, neadmiterea la guvernare a forțelor politice pretins suveraniste, populiste, care fac jocul Rusiei în crearea de noi focare de instabilitate, de conflict în sânul Europei. Este important să nu votăm lideri și partide care justifică, direct sau indirect, invazia Ucrainei și pun în pericol unitatea UE. Nu contează dacă ei sunt finanțați sau nu de FSB, dacă acționează sau nu la comenzi din străinătate, răul pe care îl fac în postura de idioți utili ai lui Putin nu trebuie admis. Căci UE (cu NATO din spatele ei) este singura garanție a libertății noastre în fața expansiunii neoimperiale rusești.
O eventuală victorie a unui candidat populist, aparent prorus, aspirând la gloria premierului ungar Victor Orban sau a altor lideri cu simpatii față de Putin, poate pune în pericol și aderarea României la zona Schengen. Alegem politicienii care credem că ne reprezintă cel mai bine, dar luăm în calcul și șansele candidatului simpatizat de noi de a accede în turul doi al alegerilor prezidențiale. Conform sondajelor, niciunul dintre concurenți nu adună intenții de vot suficiente pentru a învinge din primul tur. Excluzând candidații problematici, agresivi, conflictuali, care fac politică prin scandal, la care ne-am referit mai sus, șansele cele mai mari de a ocupa primele două locuri le are, după liderul PSD, Marcel Ciolacu, liderul PNL, Nicolae Ciucă, lidera USR Elena Lasconi și candidatul independent Mircea Geoană…
E dreptul fiecărui cetățean să aleagă candidatul pe care îl preferă. Însă e bine să fim atenți nu numai la vorbele politicienilor, ci și la acțiunile lor. Să mergem din nou la alegeri. Faptul că, în aparență, alegerea președintelui României nu are dramatismul alegerilor prezidențiale din Republica Moldova nu scade din importanța votului nostru. A menține, a asigura normalitatea e mai puțin spectaculos, cere însă un efort permanent.
Șefii diplomației de la București și Vilnius, invitație pentru vicepremierul Mihai Popșoi de a participa la o reuniune a miniștrilor de Externe ai statelor din UE: Oficialul de la Chișinău, întâlniri la nivel înalt la Bruxelles
Când vor fi anunțate remanierile din Guvernul Recean
Nicolae Enciu // Institutul Social Român din Basarabia, 90 de ani de la înființare: Istoriografia sovietică a denaturat adevărul, pretinzând că începuturile științei s-ar datora propagandiștilor din RASSM, nu unor savanți din Basarabia interbelică